marți, 18 noiembrie, 2025

Vizită pastorală a IPS Nifon la Pucioasa

Publicitate




Citeşte şi

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a efectuat duminică, 7 septembrie 2025, o vizită pastorală în Protoieria Pucioasa, la Mănăstirea Cota 1000, la Capela Spitalului Pucioasa și la Parohia Priboiu.

La Mânăstirea Cota 1000, sunt în curs de finalizare lucrările de pictură din nou, din veșmântar, proscomodiar și pridvor.

La Capela Spitalului Pucioasa, au fost evaluate lucrările de pictură interioară recent încheiate, precum și pictura din pridvor și cea de la medalioanele exterioare, care se află în diferite stadii de execuție. Înaltul Ierarh a dat îndrumări cu privire la lucrările de peisagistică și la cele de punere în valoare a sfântului locaș cu ajutorul unui sistem de iluminat exterior.

La Parohia Priboiu, unde se derulează lucrări la pictura interioară, Chiriarhul nostru a oferit îndrumări cu privire la amenajarea peisagistică.

Clericii, slujitori ai acestor sfinte lăcașe, au făcut cunoscute Înaltpreasfinției Sale problemele cu care se confruntă, au prezentat stadiul lucrărilor aflate în derulare și au primit îndrumări referitoare la optima lor finalizare.

Pe tot parcursul vizitei Părintele Mitropolit Nifon a fost însoțit de Părinți Consilieri de la Centrul eparhial, precum și protopopul Protoieriei Pucioasa.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviște

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Protest masiv al salariaților din industria de Apărare

*Printre problemele ridicate se numără lipsa comenzilor, dar și deficitul de componente necesare producției de muniție, precum pulberi și...

Citeşte şi...