În Duminica a 23-a după Rusalii, Biserica ne pune înainte una dintre cele mai tulburătoare și totodată mângâietoare pericope evanghelice: vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor (Luca 8, 26–39). Este o pagină de Evanghelie care ne descoperă cu putere realitatea răului, dar și biruința luminii lui Hristos asupra întunericului. Domnul Iisus Hristos ajunge într-un ținut păgân, dincolo de hotarele Galileii, unde Îl întâmpină un om posedat de mulți demoni. Acesta nu mai locuia printre oameni, ci în morminte, despuiat, sălbăticit, rupt de orice comuniune. Lanțurile nu-l puteau ține, iar strigătele lui tulburau liniștea locului. Este imaginea extremă a omului căzut, dezumanizat, înrobit de forțe care îl depășesc. Și totuși, în fața lui Hristos, demonii se cutremură. Îl recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu și Îl roagă să nu-i trimită în adânc, ci într-o turmă de porci. Iisus le îngăduie, iar turma se aruncă în mare și piere. Omul, însă, este eliberat, „îmbrăcat și întreg la minte”, stând la picioarele Mântuitorului.
Această minune nu este doar o eliberare de posedare, ci o restaurare a demnității umane. Hristos nu Se teme de întunericul din om, ci îl înfruntă cu autoritate și milă. El nu condamnă, ci vindecă. Omul care fusese izgonit de comunitate este acum chemat să devină martor al iubirii lui Dumnezeu. Este o lecție profundă pentru noi toți: oricât de adâncă ar fi căderea, oricât de întunecat ar fi sufletul, Hristos poate aduce lumină, pace și restaurare. Nu există om pierdut pentru Dumnezeu, ci doar inimi care așteaptă să fie atinse de har. Paradoxal, locuitorii cetății, în loc să se bucure de vindecare, se tem și Îl roagă pe Hristos să plece. Este reacția unei lumi care preferă confortul răului familiar în locul provocării unei vieți noi. Dar fostul demonizat devine apostol: trimis de Hristos să vestească în toată cetatea cât bine i-a făcut Dumnezeu.
Aceasta este și chemarea noastră: să devenim mărturisitori ai iubirii care ne-a ridicat, ai luminii care ne-a scos din întuneric. Fiecare dintre noi, în felul său, a fost cândva „în morminte” – în păcat, în deznădejde, în singurătate. Dar Hristos a venit și pentru noi, ca să ne redea chipul și demnitatea.
Pr. Ion Mărunțelu, Parohia Ragu