*CSM Târgoviște are victorii pe linie în acest început de sezon și ocupă locul 2 în Divizia A1, cu 9 puncte
Sâmbătă, echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a jucat în deplasare, la București, cu CS Rapid. Meciul se anunța unul destul de dificil, însă trupa dâmbovițeană l-a gestionat foarte bine și a obținut o victorie importantă. Primul act a fost unul echilibrat, câștigat de gruparea târgovișteană cu 25-22. Gazdele au recuperat în setul secund, pe care l-au câștigat cu 25-17. CSM Târgoviște a revenit la conducerea jocului, a reușit să se impună în setul trei cu 25-19, pentru ca mai apoi să câștige și ultimul act, 25-23, reușind astfel să se impună cu 3-1. Formația dâmbovițeană a oferit și cele mai bune marcatoare ale meciului, pe Wagoner și Owokoniran, ambele cu 18 puncte. CSM Târgoviște are victorii pe linie în acest început de sezon și ocupă locul 2 în Divizia A1, cu 9 puncte. Trupa pregătită de Branko Kovacevic joacă etapa viitoare pe teren propriu cu CSM Constanța.
Rapid București – CSM Târgoviște 1-3 (22-25; 25-17; 19-25; 23-25)
Rapid: Miclăuș (1), Berko (3), Collar (20), Savu (7), Ohman (11), Vasilică (2), Sooksod (17), Sevarika (6). Antrenor: Kristian Michailov.
Târgoviște: Faleș (3), Milojevic (10), Radu (6), Malesevic (2), Wagoner (18), Schlegel (14), Owokoniran (18), Taylor (1). Antrenor: Branko Kovacevic.