Deputatul de Dâmbovița, Victor Ponta, susține reducerea numărului de parlamentari la 300 și spune că va sprijini o astfel de inițiativă în Parlament. Fostul premier a făcut declarația în timpul participării la evenimentele organizate cu prilejul Zilelor municipiului Târgoviște.
Victor Ponta a precizat că intenționează să discute cu parlamentarii pentru a obține sprijin pentru reducerea numărului de deputați și senatori. Acesta consideră că viitorii 300 de parlamentari ar trebui aleși prin vot direct, în colegii uninominale, și nu prin sistemul actual, bazat pe liste de partid.
„Voi vota pentru reducerea numărului de parlamentari la 300 și voi încerca să îi conving și pe colegii mei deputați și senatori să susțină această măsură”, a transmis Victor Ponta.
Deputatul de Dâmbovița este fost premier al României și fost președinte al PSD. La alegerile parlamentare din 2024, Victor Ponta a obținut un mandat de deputat în județul Dâmbovița pe listele PSD. Ulterior, acesta s-a desprins de formațiunea social-democrată.
