*Cel mai vârstnic veteran din județ a fost sărbătorit cu emoție și recunoștință la Căminul Villa Orchidea
Garnizoana Târgoviște, Centrul Militar Județean Dâmbovița, Asociația Veteranilor de Război și Asociația „Cultul Eroilor” Dâmbovița au sărbătorit, în data de 1 august 2025, împlinirea a 107 ani de către veteranul de război colonel (rtr.) Ion Banu. Acesta este cel mai în vârstă veteran din județul Dâmbovița și unul dintre cei mai longevivi veterani de război din România.
Colonelul Ion Banu a participat la luptele celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind încorporat în armată la vârsta de 21 de ani. A luptat în 1941, în cadrul Diviziei 13 Infanterie, pentru eliberarea Basarabiei și a zonei Odessa. În toamna anului 1942, a fost dislocat la Cotul Donului, iar în primăvara anului 1944, a participat la bătăliile de apărare din zona Văii Tazlăului și Colindelor Racovei, pe frontul din Moldova.
A fost lăsat la vatră în mai 1945 cu gradul de locotenent major și a fost decorat cu Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al II-lea Război Mondial”. Autoritățile i-au transmis urări de sănătate, liniște sufletească și i-au mulțumit pentru că a rămas un exemplu de patriotism și demnitate pentru noi toți.