marți, 18 noiembrie, 2025

Vânătoare reglementată și conservarea faunei

Publicitate




Citeşte şi

Direcția Silvică Dâmbovița, condusă de Petre Marin, a prezentat într-o conferință de presă detalii despre activitățile de administrare a faunei cinegetice și conservare a speciilor sălbatice în județ.

Instituția administrează patru fonduri de vânătoare: Neagra și Finta (Ocolul Silvic Bucșani), Croitori (Ocolul Silvic Găești) și Cornățelu (Ocolul Silvic Răcari). În cadrul acestora, se organizează partide de vânătoare reglementate, pentru recoltarea cotelor aprobate la specii de interes cinegetic precum mistrețul, căpriorul, iepurele și fazanul. Aceste activități sunt desfășurate conform legislației și contribuie la echilibrul ecologic și la gestionarea durabilă a faunei.

 

Zimbrăria Neagra: cea mai mare rezervație de zimbri din țară

Ocolul Silvic Bucșani găzduiește Zimbrăria Neagra, cea mai mare rezervație de zimbri din România, întinsă pe o suprafață de 160 de hectare. În prezent, rezervația adăpostește un efectiv de 30 de exemplare de zimbri, fiind un punct de referință pentru conservarea acestei specii emblematice.

În primăvara anului 2022, Direcția Silvică Dâmbovița a inițiat un proiect de populare cu cerbi lopătari în Complexul de Vânătoare Bolovani. Au fost aduse 15 femele și ulterior 4 masculi, care au trecut printr-un proces de carantină. Eforturile de reproducere au dat rezultate remarcabile, iar în prezent complexul găzduiește 33 de exemplare: 15 femele, 4 masculi și 14 vitei. Acestea au fost relocate într-un țarc special amenajat, cu o suprafață de 60 de hectare, construit din fonduri proprii ale Direcției Silvice Dâmbovița.

Prin gestionarea responsabilă a fondurilor de vânătoare și prin proiectele de conservare a faunei, Direcția Silvică Dâmbovița are ca obiectiv  protejarea biodiversității și promovarea unei relații echilibrate între om și natură.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Muzeul „Casa Romanței” a sărbătorit Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România

Patrimoniul cultural al României a fost omagiat, timp de o săptămână, la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, gazda unei...

Citeşte şi...