miercuri, 22 octombrie, 2025

Un concert aniversar de excepție la Liceul „Bălașa Doamna”

Talent și emoție, sub semnul lui George Enescu

Publicitate




Citeşte şi

*Orchestra școlii, tineri soliști premianți și corpul de balet au oferit un spectacol memorabil, de peste o oră, demonstrând încă o dată valoarea școlii de artă târgoviștene

 

O atmosferă de autentică sărbătoare a dominat aseară Amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna”. Cu ocazia concertului aniversar al instituției, desfășurat în amfiteatrul „George Enescu”, elevii și profesorii au demonstrat că Târgoviștea rămâne un pol al excelenței în educația artistică.

Evenimentul, găzduit de tinerii prezentatori Amelia Coica și Bogdan Hrestic, a fost deschis de directorul liceului, preotul profesor Marian Dobrescu, care a subliniat importanța tradiției și a performanței în formarea tinerilor artiști.

Spectacolul a debutat în forță cu Orchestra „Concertino”, sub bagheta profesorului coordonator Oana Preda. Publicul a fost impresionat să vadă la pupitrul dirijoral un elev, pe Mihnea Ilie din clasa a XII-a, care a condus cu multă siguranță de sine orchestra în interpretarea unor lucrări de Grieg și Elgar.

Seara a continuat cu momente de o sensibilitate aparte. Corpul de balet, coordonat de profesoara Daniela Pătuleanu, a adus în scenă grația prin „Moartea lebedei”, interpretată de Daria Iordache, și energia „Intrării Esmeraldei”, redată de Medeea Varduca. Un alt moment aplaudat la scenă deschisă a fost cel al Alexandrei Matei, care a stăpânit cu măiestrie naiul în interpretarea „Carnavalului venețian”.

Demonstrând complexitatea artistică a liceului, programul a inclus și canto popular, prin eleva Raluca-Adina Iolu, care a adus în fața publicului o piesă din repertoriul Ilenei Sărăroiu.

Momentele de virtuozitate instrumentală ale tinerilor elevi au ținut publicul cu sufletul la gură. De la sensibilitatea chitarei lui Grecu Luca (prof. Daniel-Bogdan Utina), la forța pianului Otiliei-Teodora Preda (prof. Alexandru Bondu), care a abordat un studiu dificil de Chopin, și la interpretarea plină de caracter a elevului Andrei Arsene (prof. Camelia Barbuță) la canto clasic.

Spectacolul a continuat cu interpretări remarcabile la clarinet (Stanciu Erik), vioară (Călin Radu și Marica Yannis), pian (Dinu Sebastian) și flaut (Iren Butoi), tinerii artiști demonstrând o tehnică impresionantă la piese semnate de Mozart, Paganini sau Chaminade.

Seara de gală s-a încheiat tot sub semnul grației, cu un moment de balet susținut de elevele Medeea Varduca și Daria Iordache, încheind, printre aplauzele celor din public, un eveniment care confirmă, o dată în plus, valoarea cu totul deosebită a Liceului de Arte „Bălașa Doamna”.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Un an de schimbări prin investiții la Titu

La sediul Primăriei Orașului Titu a avut loc ieri o conferință de presă, în cadrul căreia primarul Laurențiu Costache...

Citeşte şi...