Privirea Uniunii Europene se mută spre Caucaz, o regiune aflată între speranță și pericol. Georgia rămâne candidată mai mult „cu numele” – reformele sunt lente, justiția e politizată, iar clasa politică oscilează între Bruxelles și Moscova. Totuși, societatea georgiană respiră un puternic spirit proeuropean. Armenia, în schimb, se apropie tot mai clar de Europa, mai ales după conflictul cu Azerbaidjanul și izolarea regională.
Și apoi e Turcia – candidatul etern. O țară uriașă, esențială pentru securitatea și economia Europei, dar tot mai departe de standardele democratice cerute de Bruxelles. Procesul de aderare e înghețat, iar relația s-a transformat într-un parteneriat pragmatic bazat pe comerț, migrație și energie. Nimeni nu mai vorbește serios despre o aderare apropiată, dar niciun lider european nu are curajul să declare oficial sfârșitul acestui vis.