miercuri, 25 iunie, 2025

Teren înghețat ca și scorul

Publicitate




Citeşte şi

* Indiferent cât de ambițioși ar fi fost jucătorii, pe un gazon înghețat bocnă, așa cum a fost cel al Stadionului „1 Mai” din Slatina, nu s-ar fi putut realiza mare lucru

 

Indiferent cât de ambițioși ar fi fost jucătorii, pe un teren înghețat bocnă, așa cum a fost cel al Stadionului „1 Mai” din Slatina, nu s-ar fi putut realiza mare lucru. E bine, totuși, că echipa târgovișteană s-a întors cu un punct, care o menține pe locul 14, la golaveraj, pentru că fără el ar fi coborât un loc, după victoria Unirii Ungheni la Oradea, 2-0. Slătinenii au început mai bine, având două ocazii prin Doman și Toma, la al cărui șut Contra intervine salvator. Jocul se echilibrează, se îndârzește, dar „dirijor” rămâne gazonul, care le joacă mari feste jucătorilor, chiar și pentru menținerea echilibrului. Pe finalul meciului mai ratează Hernando o dată, de fapt Contra apără miraculos șutul acestuia, din 6 m, dar Chindia se putea desprinde în învingătoare la șutul lui Daniel Danu, de la 16 m, foarte aproape de poarta lui Micu.

Remiză echitabilă

Deși Iulian Tameș antrenorul secund al oltenilor, susținea că echipa lui (antrenorul principal Claudiu Niculescu a lipsit de la meci, fiind bolnav) ar fi meritat victoria, îl contrazicem. De fapt, în „Gazeta Nouă”, Tameș revine cu o declarație mai sinceră și recunoaște că rezultatul a fost echitabil. Costel Pană, antrenorul târgoviștenilor, susține același lucru, precizând și faptul că „este un punct mare, care ne dă încredere pentru următorul meci”. În jocurile de sâmbătă au fost patru victorii ale oaspeților, două egaluri și o singură victorie a gazdelor (Steaua – Voluntari 2-1). Surprind rezultatele de la Buzău (Metalul – Câmpulung 0-1) și cel amintit, de la Oradea. Astăzi se dispută ultimele două partide ale etapei.

Urmează Concordia Chiajna

Prin victoria de la Chiajna (3-2), Metaloglobus se înscrie serios în lupta pentru play-off, consolidându-și poziția pe podium, la 5 puncte avans față de locurile 4 și 5. Adversara Chindiei din etapa viitoare, Concordia Chiajna, se îndepărtează de zona cu pretenții, fiind acum vecină de clasament cu echipa târgovișteană, locul 13, dar având un avans de 4 puncte. Acest avans poate scădea până la limită, dacă elevii lui Costel Pană vor obține victoria pe „Eugen Popescu”. Multe locuri din clasament sunt asortate de golaveraj. Asta înseamnă că este un sezon echilibrat și că surprizele pot apărea de oriunde, așa cum s-a întâmplat la Buzău. După partida de azi, U Craiova 1948 – FC Argeș, s-ar putea să mai apară și ale modificări în zona superioară a ierarhiei. Până la edificare, ne oprim aici, cu regretul că nu putem devia un pic șutul lui Daniel Danu mai spre cadrul porții lui Micu!

Foto: News Flix

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Senatorul AUR de Dâmbovița, Ciprian Iacob, cere anchetă penală și intervenția Corpului de Control al Guvernului în cazul incendiului de la Aninoasa

*Interpelarea a fost adresată Guvernului, pe tema crizei ecologice și instituționale generate de gestionarea deșeurilor în Dâmbovița Senatorul AUR de...

Citeşte şi...