Aproape fiecare țară are un discurs prin care își încurajează cetățenii să creadă că trăiesc în „cea mai grozavă” patrie. De-a lungul timpului, națiunile și-au spus povești despre ele însele. Unele pun accent pe frumusețile naturale, altele pe resurse, pe oameni remarcabili sau pe istoria glorificată.
În anumite locuri, acest discurs merge și mai departe: statul își învață cetățenii să nu caute altundeva, pentru că „tot ce au nevoie este acasă”. Rusia, China sau chiar Statele Unite au promovat, fiecare în felul ei, ideea autosuficienței naționale. Franța, prin gaullism, a împins chiar mai departe ideea unei Franțe puternice, independente, cu o voce proprie în lume. Această linie de gândire a fost preluată și la nivel european prin conceptul de „autonomie strategică” – încercarea Uniunii Europene de a nu depinde complet de marile puteri globale.
Și totuși, realitatea ultimelor decenii ne arată altceva: globalizarea nu mai este o opțiune, ci o stare de fapt. Tehnologia, turismul, schimburile comerciale și culturale, dar și simpla răspândire a limbii engleze ca limbă comună demonstrează că direcția este ireversibilă.