marți, 21 aprilie, 2026

subgarda

Eveniment academic la Universitatea „Valahia” din Târgoviște

*Conferința a reunit peste 170 de experți, cadre universitare și doctoranzi din 12 țări, inclusiv Algeria, Franța, Japonia și România Facultatea de Științe Economice a Universității „Valahia” din Târgoviște a găzduit, recent, cea de-a V-a ediție a Conferinței Internaționale „Global...

Intervenții ISU la incendii, explozie și substanțe periculoase

*Scopul exercițiului a fost antrenarea forțelor de intervenție și testarea reacțiilor rapide în fața unor scenarii critice, precum incendii, explozii și gestionarea substanțelor periculoase Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Basarab I” al județului Dâmbovița a desfășurat ieri, 24 octombrie...

PSD Dâmbovița, în dialog cu cetățenii pentru viitoarele alegeri

*Discuțiile au vizat proiectele de dezvoltare din județ și avantajele unei guvernări conduse de PSD, cu accent pe investițiile realizate cu sprijinul reprezentanților partidului în Parlament și Guvern Zilele trecute, echipele de campanie ale PSD Dâmbovița, conduse de Corneliu Ștefan,...

Proiect educațional dedicat aproapelui

În cadrul parteneriatului dintre Școala Gimnazială ,,Coresi” Târgoviște și Universitatea  ,,Valahia" din Târgoviște, marți  22 octombrie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, sub coordonarea Prof. Simona-Maria Mihai, Inspector școlar și Președinte al Asociației Profesorilor de Religie...

Progres medical la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

*Aparatul de tomosinteză 3D urmează să fie pus în funcțiune în aproximativ o lună, după ce va primi toate autorizațiile necesare, a anunțat președintele CJD, Corneliu Ștefan Spitalul Județean de Urgență Târgoviște își modernizează infrastructura medicală, introducând o nouă tehnologie...

Exerciții de prim-ajutor cu elevi și cadre didactice

*29 de elevi din clasa a IV-a, alături de cadre didactice, au participat la o sesiune de educație preventivă și acordarea primului ajutor Recent, la Școala Gimnazială Vasile Cîrlova din Târgoviște, a avut loc o sesiune de educație preventivă și...

Sprijin pentru Centrele Sociale de la Niculești și Valea Mare

*Clerici și tineri și-au dat mâinile pentru a sprijini pe cei nevoiași, printre care și copii, cu produse igienico-sanitare și dulciuri Produse igienico-sanitare au fost oferite Centrului de Asistență Medico-Socială de la Niculești, joi, 17 octombrie 2024, de către preoți,...

Fonduri europene pentru transformarea educației în Dâmbovița

*Contractul de finanțare a fost semnat ieri, în prezența Ministrului Educației, Ligia Deca, marcând un pas important în modernizarea educației în județul Dâmbovița   Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, a anunțat atragerea unor fonduri europene, care vor contribui la...

Parcul Chindia din Târgoviște va intra într-un amplu proces de reabilitare

Municipiul Târgoviște este pregătit să demareze un proiect de reabilitare a Parcului Chindia, cel mai mare spațiu verde din oraș, care va beneficia de o investiție semnificativă, în valoare de aproximativ 40.000.000 de lei. Proiectul, finanțat prin fonduri europene, are...

Mistreții Direcției Silvice, decimați de pesta porcină

Daniel Dumitru, inginer în cadrul Direcției Silvice Dâmbovița, a oferit recent detalii despre activitatea instituției în zona Ocolului Silvic Bucșani și Ocolului Silvic Răcari. Conform declarațiilor sale, Direcția Silvică Dâmbovița administrează o rezervație de zimbri la Ocolul Silvic Bucșani,...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Peste 93 de milioane de lei, finanțări nerambursabile atrase de Târgoviște

*Sumele au fost obținute prin programe de finanțare precum PNCCRS și PRSM și vizează mai multe proiecte de investiții...
- Advertisement -spot_img