miercuri, 15 octombrie, 2025

garda

Grădinița nr. 3 din Târgoviște, renovată cu fonduri nerambursabile

*Valoarea proiectului este de aproximativ 3 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Administrația Fondului pentru Mediu *Primăria Târgoviște a alocat fonduri suplimentare pentru amenajarea curții și modernizarea locului de joacă Grădinița cu program prelungit nr. 3 din Târgoviște va fi...

Aleșii locali au „pasat” AFC Chindia Târgoviște unui nou acționar

*Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, datoriile Chindiei se ridică la peste 1 milion de euro, însă, prin acest parteneriat, autoritățile speră ca echipa să aibă din nou rezultate bune Luni dimineață, Consiliul Local Târgoviște s-a reunit într-o ședință extraordinară. Cel...

Noi investiții în comunele dâmbovițene prin PJDL

*În această nouă etapă, 23 de localități din județ au intrat în parteneriat cu Consiliul Județean, pentru implementarea unor proiecte de infrastructură și dezvoltare comunitară Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, a ajuns la cea...

Sediul reabilitat al Casei Județene de Pensii Dâmbovița, redeschis oficial

*Conducerea atrage atenția asupra deficitului de personal de la Casa de Pensii Joi, conducerea Casei Județene de Pensii Dâmbovița a organizat o conferință de presă la sediul instituției din Târgoviște, recent reabilitat. Clădirea, situată în locația veche, a trecut printr-un...

Lucrări avansate la DEx București-Târgoviște și DN71 Târgoviște-Sinaia

*Totodată, se lucrează la studiul de fezabilitate pentru un nou drum expres, care va lega Găești de Ploiești   Ministrul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, a oferit recent detalii despre stadiul mai multor proiecte rutiere din județul Dâmbovița. Pentru...

Investiții masive în educație, cu fonduri europene

*Contractul de finanțare a fost semnat ieri dimineață, la Târgoviște, în prezența reprezentanților administrației județene și regionale, precum și a conducerii ADR Sud-Muntenia   Municipiul Târgoviște continuă să atragă fonduri europene pentru investiții majore în infrastructura educațională. Marți dimineață, a fost...

Protest spontan al angajaților din agricultură în Dâmbovița

*Acțiunea face parte dintr-un val de proteste desfășurate în mai multe județe din țară, în contextul nemulțumirilor tot mai mari față de impactul noilor măsuri fiscale adoptate de Guvern Angajații Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Dâmbovița și...

Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, critică dur furnizorul de energie electrică: „Branșările costă uneori mai mult decât investițiile!”

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a lansat un nou avertisment public la adresa furnizorilor de utilități, vizând de această dată furnizorul de energie electrică. Edilul șef atrage atenția asupra costurilor uriașe pe care administrațiile locale le suportă pentru...

Pompierii români, intervenție majoră în Franța

*Modulul național de stingere a incendiilor de pădure a fost dislocat într-o zonă cu risc major Misiunea modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure, desfășurată în Republica Franceză, a înregistrat miercuri, 2 iulie, prima intervenție, pentru stingerea unui incendiu...

Zece proiecte educaționale în derulare la Târgoviște

*În contextul investițiilor în infrastructura educațională, primarul a menționat că, în prezent, în municipiul Târgoviște sunt în derulare zece proiecte de reabilitare, modernizare sau extindere a unităților de învățământ Primăria Târgoviște desfășoară în prezent un proiect de eficientizare energetică și...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Nemulțumirile continuă la Uzina Automecanica Moreni

*La acțiunea de protest a fost prezent și liderul de sindicat al uzinei, Constantin Bucuroiu, care a atras atenția...
- Advertisement -spot_img