marți, 18 noiembrie, 2025

Substația de Ambulanță din Dărmănești, aproape gata de deschidere

Zilele trecute, au fost finalizate lucrările de amenajare a spațiului

Publicitate




Citeşte şi

Ștefan Khalil

Noua substație de ambulanță din comuna Dărmănești este pe cale să devină operațională, conform declarațiilor făcute de Mihail Gheorghe, managerul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Dâmbovița. Într-o actualizare recentă, acesta a oferit detalii despre stadiul pregătirilor și pașii rămași până la deschiderea oficială a substației.

„Deși nu putem oferi un termen exact pentru intrarea în funcțiune a substației de la Dărmănești, suntem foarte aproape de acest moment. Documentația pentru aprobarea autorizației sanitare a fost deja trimisă, iar zilele trecute am finalizat lucrările de amenajare a spațiului. Substația îndeplinește toate condițiile necesare pentru a ne desfășura activitatea în cele mai bune condiții. Așteptăm acum autorizația, după care vom putea trimite echipajul la Dărmănești. Este posibil să mai dureze o săptămână sau două, însă, cu siguranță, activitatea va începe cât de curând”, a declarat Mihail Gheorghe.

Deschiderea acestei substații reprezintă un pas important pentru locuitorii din Dărmănești și comunele învecinate, precum I.L. Caragiale, Mija, Adânca și Săcuieni, asigurându-le acces rapid la servicii medicale de urgență. Noua substație va contribui la reducerea timpilor de reacție în caz de urgență și la îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite populației.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Protest masiv al salariaților din industria de Apărare

*Printre problemele ridicate se numără lipsa comenzilor, dar și deficitul de componente necesare producției de muniție, precum pulberi și...

Citeşte şi...