miercuri, 19 noiembrie, 2025

Sorana Cîrstea, înfrângere dramatică la Indian Wells

Pentru parcursul de la Indian Wells, târgovişteanca a câştigat 35.260 de dolari şi 35 de puncte în ierarhia WTA de simplu

Publicitate




Citeşte şi

Sorana Cîrstea (111 WTA) a participat zilele trecute la Indian Wells, turneu WTA 1000. Sportiva dâmboviţeană în vârstă de 34 de ani a intrat în competiţie încă din primul tur al competiţiei din California. Prima adversară a Soranei a fost australianca Maya Joint (85 WTA). Cîrstea s-a impus în două seturi, 6-2 şi 7-5, la capătul unui meci care a durat o oră şi 41 de minute. În turul 2, Sorana a întâlnit-o pe americanca Emma Navarro (8 WTA). Cele două sportive s-au întâlnit şi în luna februarie, în cadrul turneului din Dubai, partida de atunci fiind câştigată de Cîrstea. Navarro a început mai bine meciul de această dată şi a câştigat primul set cu 6-3, însă Sorana a reuşit să restabilească egalitatea în actul secund, pe care l-a câştigat cu 6-1. În decisiv, Cîrstea a condus cu 5-3 şi a avut două mingi de meci pe propriul serviciu, însă americanca s-a impus în final cu 7-6 şi a obţinut calificarea în turul 3, la capătul unui meci care a durat două ore şi 26 de minute. Pentru parcursul de la Indian Wells, Cîrstea a câştigat 35.260 de dolari şi 35 de puncte în ierarhia WTA de simplu.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Muzeul „Casa Romanței” a sărbătorit Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România

Patrimoniul cultural al României a fost omagiat, timp de o săptămână, la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, gazda unei...

Citeşte şi...