marți, 18 noiembrie, 2025

Siguranța pentru pensionari a produselor comercializate în județ

Publicitate




Citeşte şi

*La nivelul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Dâmbovița, s-au derulat acțiuni tematice vizând verificarea respectării legislației la comercializarea produselor tradiționale și a rețetelor consacrate

 

La ultima ședință a Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița, Teodora Vandici, reprezentanta Protecției Consumatorului Dâmbovița, a prezentat un raport detaliat privind acțiunile de control efectuate de instituție în acest an. La nivelul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Dâmbovița, s-au derulat acțiuni tematice vizând verificarea respectării legislației la comercializarea produselor tradiționale și a rețetelor consacrate, inclusiv produse alimentare de bază, legume, fructe, produse electrice de uz casnic, cosmetice, anvelope, plante și jucării.

Controalele au avut loc atât în mediul rural, cât și în cel urban, acoperind diverse tipuri de unități, de la magazine mixte și supermarketuri până la centre comerciale și unități de alimentație publică. O atenție deosebită a fost acordată informării corecte a consumatorilor în zona supermarketurilor, cu privire la țara de origine, categoria și clasa de calitate a fructelor și legumelor, precum și la eventualele tratamente cu pesticide aplicate acestora.

În urma acestor acțiuni, CJPC Dâmbovița a verificat și condițiile de depozitare și păstrare a produselor alimentare și non-alimentare, starea vitrinelor frigorifice, respectarea termenelor de consum și durabilității produselor, astfel încât acestea să nu afecteze sănătatea consumatorilor și să îndeplinească standardele de calitate.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Muzeul „Casa Romanței” a sărbătorit Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România

Patrimoniul cultural al României a fost omagiat, timp de o săptămână, la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, gazda unei...

Citeşte şi...