Sfinții Trei Ierarhi – modele pentru viața creștină autentică

Sfinţii Trei Ierarhi sunt pomii cei mai roditori ai creştinismului prac­tic, cu fructe de dreptate, pace, iubire pentru aproapele. Iată de ce se numesc luceferii creştinătăţii permanent aprinşi în candelele adevăratei credinţe  creştine. Ei sunt coloana nesfârşită a tezaurului teologiei, pe care s-a gravat viaţa lor în Hristos şi sacrificiul neprecupeţit pentru salvarea omului din ghearele nedreptăţii. Fiecare dintre aceşti trei sfinţi ierarhi este sărbătorit de Biserica noastră dreptmăritoare, la naştere şi la trecerea către Domnul, iar la 30 ianuarie – Praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi a fost fixat în secolul al XI-lea pentru a răspunde evlaviei şi deosebitei cinstiri ce li se aducea din partea tuturor credincioşilor.

Sfântul Vasile cel Mare s-a născut la 330 în oraşul Cezareea Capadociei dintr-o familie cultă şi numeroasă. Tatăl său era retor în oraş. Mama sa se numea Emilia, o femeie cu un fond sufletesc bun, plă­mădit într-o arzătoare credinţă. Părinţii săi erau printre cei mai bogaţi ai locului. După o educaţie serioasă în familie, copilul Vasile termină şcoala în cetatea Cezareea apoi urmează la Constantinopol şi îşi desăvârşeşte studiile retorice şi filozofice la Atena. Aici leagă o prietenie trainică şi sinceră cu Grigorie de Nazianz. Vasile, un student sârguincios înclinat spre oratorie, dar şi spre ştiin­ţele exacte, frecventează cursurile, pe lângă cele de drept şi pe cele de matematici, astronomie şi medicinei.

Primise botezul, dar timpul chemării la apostolat nu sosise. Pe altă cale, nobila sa mamă şi mai ales sora lui Macrina căutau să-l convingă, cu viaţa lor sfântă în Hristos, ca să pună toată capacitatea lui intelectuală şi morală în nesfîrşita dragoste a creştinismului. Era la răscruce. Golul din suflet se completează. Se hotărăşte să introducă în locul de naştere monahismul, dându-i regulile necesare, valabile până astăzi. Este hirotonit diacon, preot şi episcop (370). Începe o vie activitate îm­potriva ereziilor, apărând învăţătura creştină. În acest scop alcătuieşte Liturghia (care-i poartă numele). Practic, salvează de la foamete cu propria avere, populaţia oraşului. Din veniturile sale construieşte spitale (Vasiliadele), pentru întâia oară în istorie, el săruta rănile bolnavilor pentru a le menţine moralul. Construieşte case pentru reedu­carea fetelor, azile pentru bătrâni, eliberează sclavii. Figura sa impună­toare, prestanţa sa ştiinţifică, autoritatea sa morală şi mai ales energia sa i-au adus faima, fiind numit, încă din viaţă, cel Mare. Purta corespondenţă şi ajuta pe toţi studenţii şi elevii silitori, ţinea legătura cu foştii săi pro­fesori şi educatori, purtându-le preţioasă recunoştinţă.

Sfântul Grigore de Nazianz, al doilea sărbătorit, se naşte la 330. În familie are o copilărie fericită şi o educaţie superioară mai ales din partea mamei, Nona. După ce învaţă cu părinţii şi apoi la şcoală, merge spre desăvârşirea studiilor la Cezareea Capadociei. Avea un temperament melancolic, o gândire spontană şi ascuţită, dar şi un fin talent poetic. Urmează şcoli superioare la Cezareea Palestinei, la Alexan­dria Egiptului şi Atena cea de aur, cum o numeşte el, unde are ca profesori pe Himeriu şi Proheresiu. Rămâne încântat de comorile de cul­tură ale lumii, vizintându-le şi comparându-le riguros. Este hirotonit diacon, preot şi apoi episcop de Sazima, împotriva voinţei lui. Ajunge apoi pe scaunul patriarhal al Constantinopolului, unde începe munca de explicare a învăţăturii creştine, reuşind să statornicească în suflete credinţa cea adevărată. Este recunoscut prin acele cinci cuvântări despre Sfânta Treime, care i-au şi adus titlul de Teologul, sau cuvân­tătorul de Dumnezeu. Gândirea sa teologică a fixat Mărturisirea de cre­dinţă, partea a II-a la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol. Din viaţă, Sfântul era numit mintea desăvârşită cu ajutorul Sfintei Evanghelii, sufletul cu chemarea lui Pavel şi inima caldă a apostolului iubirii şi sabia arhanghelului împotriva ereticilor şi falsificatorilor credinţei.

Funia de aur a teologiei Şcolii Capadociene se împleteşte trainic cu Sfântul Ioan Gură de Aur, cel mai strălucit vorbitor al Bisericii, dar şi cel mai sever biciuitor al falsului credincios. Sfântul Ioan Gură de Aur se naşte la 13 noiembrie 354, dintr-o familie foarte bogată. Tatăl său era dregător militar şi om de încredere al curţii imperiale. Mama sa Antuza rămâne văduvă la vîrsta de 20 de ani, crescând pe fiul ei, Ioan, în cea mai mare curăţenie sufletească. În floarea vârstei este chemat spre preoţie, dar fuge scriind cel mai cutremurător tratat despre misiunea sfântă. La doi ani după botez îşi pierde mama. El vede în aceasta o chemare către cele sfinte. Părăseşte Antiohia şi face asceză în peşterile munţilor, însuşindu-şi învăţătura creş­tină, trăind sfaturile Evangheliei şi delectându-şi ochii cu frumuseţile naturii. Înflăcăratul Ioan trece prin treptele ierarhiei până la scaunul Constantinopolului, unde la anul 397 ajunge arhiepiscop. Începe o activitate predicatorială unică în istoria creştinismului. Combate luxul şi lăcomia, bogăţia şi desfrâul, intrând în conflict cu împărăteasa Eudoxia. Din cauza linguşirilor de la curtea imperială, Sfântul Ioan Gură de Aur este înlăturat.

Pe pământul nostru străbun, aceşti trei ierarhi au fost cinstiţi încă de la început. Ierarhii şi clericii ţinuturilor dobro­gene le-au luat apărarea şi i-au cinstit ca mari apărători ai dreptei credinţe. Întâistătătorul scaunului mitropolitan al Ţării Româneşti se pomeneşte încă de la obţinerea autonomiei (1885) ca locţiitorul Cezareei Capadociei. Ce cinste mai mare pentru credincioşii, ierarhii și clericii ortodocşi români ar fi decât aceasta, că moştenesc titulatura scaunului, unde acum şaisprezece secole era Sfântul Vasile cel Mare.

Sfinţii Trei Ierarhi sunt cei mai mari tâlcuitori ai cuvintelor Sfin­telor Scripturi. Ei au lăsat o uriaşă operă de elită a literaturii patristice. Ei sunt dascălii teologilor, florile gândirii creştine din veacul de aur al Bisericii, biciuitorii societăţii sclavagiste, întemeietorii pedagogiei creş­tine şi filocaliei. Cultura lor aleasă şi multilaterală este îndemn pentru cercetare. Viaţa desăvârşită a lor este exemplu viu şi uşor de urmat.

Pr. Bordei Lucian – parohia Geangoești, Protoieria Târgoviște Nord