„Sculați-vă și nu vă temeți” (Matei 17, 7).
Momentul Schimbării la Față reprezintă punctul de plecare al drumului Tabor-Golgota, un punct de maxim, de unde începe o coborâre abruptă, un vârf de munte de pe care se întrezăresc deja Patimile Domnului. Prin urmare, Mântuitorul predică, în mod indirect, curajul. Pe Tabor, Hristos a arătat frumuseţea şi slava dumnezeirii Sale, pentru ca apostolii – şi prin ei întreaga omenire – să cunoască a Cui asemănare o are omul şi către ce se apropie când se înalţă duhovniceşte. Astfel, în om a rămas într-o oarecare măsură şi năzuinţa de a fi asemenea lui Dumnezeu, chiar dacă uneori cade atât de jos, încât ajunge de nerecunoscut. Iar mesajul Domnului Hristos acesta este: chiar atunci când în fața noastră se află Golgota cu toate ale ei, cu defăimări, bătăi, loviri și chiar moarte, să ne aducem aminte să cerem: „Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare…”, așa cum arată troparul acestui praznic.
Îndemnul principal este la curaj. La curajul de a ține privirea îndreptată către slava luminii pe care o reprezintă Harul Duhului Sfânt în viețile noastre, de a ține inima sus, cât mai aproape de Hristos, de a nu lăsa vreun nor al întristărilor și al păcatelor să ne depărteze, de a stărui pe lângă Dumnezeu în rugăciune și de a ierta. Printre cele mai grele lucruri pe care trebuie să le putem face este să iertăm. Pe cei cărora le-am greșit, dar, cel mai greu, pe noi. Să ne iertăm pentru neputințele noastre, pentru răutățile pe care le ținem (cu forța) în suflet și nu vrem să le dăm drumul și inclusiv pentru binele pe care îl primim și considerăm ca nemeritat. Ucenicii înșiși cad cu fața la pământ, înspăimântându-se. Dar mesajul Domnului este unul clar și concis: „Sculați-vă și nu vă temeți!”. Atunci când cădeți, ridicați-vă! Atunci când vă temeți, ridicați ochii la Hristos! De aceea S-a întrupat El, ca să restaureze chipul Său cel căzut.
În momentele căderii şi ale slăbiciunii sufleteşti, lumina Schimbării la Faţă a Domnului rămâne mărturie că efortul şi osteneala sunt căi către transfigurare. Precum apostolii au parcurs drumul anevoios spre Tabor, unde au văzut slava lui Hristos, tot astfel, în ascunsul fiecărei încercări se află un vârf de munte unde se petrece întâlnirea cu Lumina. Stăruinţa, chiar şi în mijlocul neputinţelor, este pecetea unei biruinţe încă nevăzute, căci „Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Matei 11, 12). În tăcerea şi perseverenţa luptei interioare se naşte nădejdea unei schimbări lăuntrice, o anticipare tainică a luminii care transfigurează sufletul şi îl conduce spre Împărăţia cea Nepieritoare.
Preot Fianu Constantin, Parohia Livezile