Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița a prezentat, în cadrul ultimei conferințe de presă, situația abaterilor rutiere și a accidentelor înregistrate în primele șapte luni din 2025. Datele arată o reducere a numărului de accidente grave și a victimelor comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Comisarul-șef Viorel Polexe, inspector-șef al IPJ Dâmbovița, a precizat că polițiștii rutieri au aplicat 33.742 de sancțiuni contravenționale. Cele mai multe au vizat nerespectarea regimului legal de viteză (peste 12.000) și nepurtarea centurii de siguranță (aproape 5.000). Alte sute de sancțiuni au fost date pentru abateri precum depășiri neregulamentare, utilizarea telefonului la volan sau conducerea unor vehicule cu deficiențe tehnice.
„În ceea ce privește regimul rutier, pentru abaterile de la normele contravenționale, în primele șapte luni ale acestui an, polițiștii dâmbovițeni au aplicat 33.742 de sancțiuni contravenționale. Peste 12.000 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză și peste 4.900 pentru nepurtarea centurii de siguranță”, a declarat Viorel Polexe.
În aceeași perioadă, au fost constatate 388 de infracțiuni la regimul circulației, în creștere cu 6,3%. Printre acestea se numără dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, pentru vehicule neînmatriculate ori pentru șofat fără permis.
Potrivit bilanțului, numărul accidentelor grave a scăzut cu 31,6%, al persoanelor decedate cu 27,7%, iar al răniților grav cu 42,8%. Și accidentele ușoare au fost mai puține, înregistrând o scădere de 24,6%.
Statistica mai arată că majoritatea accidentelor (73,7%) s-au produs în mediul rural, inclusiv toate cele mortale. Cele mai multe evenimente grave au fost generate de viteza excesivă (30,7%), iar ca frecvență, acestea s-au produs mai ales în zilele de joi și vineri, între orele 14:00 și 15:00.