vineri, 17 octombrie, 2025

Rotaru, dezamăgit după meciul de la Moreni

Publicitate




Citeşte şi

Urban Titu a impresionat sezonul trecut, primul de la revenirea în Liga a 3-a. Echipa pregătită de Marius Rotaru s-a calificat în play-off și a încheiat sezonul pe locul 4. Urban are un început destul de bun și în actuala stagiune de Liga a 3-a. Echipa din Titu a înregistrat trei victorii, două remize și trei înfrângeri în primele 8 etape. Urban ocupă în prezent locul 5 în Seria C4, cu 11 puncte, golaverajul fiind unul pozitiv, 12-9. Următorul meci este pe teren propriu, cu Tricolorul Breaza, echipa de pe locul 6, care are același număr de puncte, 11, dar un golaveraj negativ, 10-12.

„Puteam arăta mai mult”

La finalul partidei cu Flacăra Moreni, pierdută cu 2-0 de Urban Titu, Rotaru a transmis că echipa adversă s-a impus meritat și crede că lipsa de încredere a jucătorilor săi a fost decisivă. Antrenorul echipei din Titu a spus că principalul obiectiv este evitarea retrogradării. „Au deschis scorul la prima ocazie mai mare. Am început mai bine repriza secundă, am avut penalty, din care puteam să egalăm, nu a fost să fie. Am riscat pe final și au reușit să mai înscrie un gol. Felicit echipa Flacăra Moreni, sper că va prinde play-off-ul și va promova. Nu știu dacă momentul decisiv a fost la penalty, dar poate că la 1-1 altfel ar fi stat moralul jucătorilor, se putea întâmpla orice. A fost un joc deschis, cred că a câștigat echipa mai bună și care și-a dorit mai mult să câștige. Sunt un pic dezamăgit, cred că ne-a lipsit încrederea și curajul, cred că puteam arăta mai mult. A fost lume multă, un derby județean cu orgolii. Noi avem un obiectiv clar, trasat de conducere, de a evita retrogradarea. Vrem să obținem mai mult, dar asta e partea a doua”.

 

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

„Football in Heaven”, pe meleaguri dâmbovițene

„Football in Heaven”, un program de succes susținut de Federația Română de Fotbal, va fi implementat și în județul...

Citeşte şi...