Există o oportunitate excelentă pentru România de a-și formula o viziune practică și ambițioasă de dezvoltare, astfel încât fondul să devină un sprijin concret pentru modernizarea țării și creșterea prosperității. Într-un astfel de moment România trebuie să abordeze lucrurile strategic, cu deschidere către cooperare și cu dorința de a ne poziționa ca participant activ la definirea competitivității europene, nu doar ca beneficiar pasiv.
În această etapă, un demers inteligent ar fi inițierea de discuții bilaterale cu alte state membre, pentru a identifica interese comune, alianțe posibile și direcții strategice care să fie susținute la nivel european.
Astfel, România își poate maximiza șansele de a beneficia eficient de acest fond și, în același timp, de a contribui la consolidarea competitivității UE în ansamblu. Este extraordinar că un eurodeputat se numără printre raportorii PE pentru acest fond. A avea un român într-o poziție atât de influentă este un avantaj semnificativ.
Industria europeană are idei și direcții clare, iar dl Nica are capacitatea de a le înțelege și integra. În calitate de raportor, desigur, trebuie să fie echidistant, asemenea unui comisar european, și să reprezinte interesele întregii Uniuni. Totuși, tocmai pentru că înțelege în profunzime contextul românesc, poate formula și susține soluții care să fie benefice și pentru România.


