Campionatele Europene sau Mondiale de handbal feminin îmi amintesc de tata. Urmăream împreună meciurile fetelor noastre, un cocktail de trăiri, cu bucurii și dezamăgiri de la un minut la altul. Emoțiile au rămas nealterate, la fel și amintirile, doar naționala a schimbat liniile. Fără Cristina Neagu, Crina Pintea, Eliza Buceschi sau Cristina Laslo, România nu are o cotă extraordinată la Europenele din Elveția, Austria și Ungaria.
Cum nu a pornit ca favorită nici în duelul de debut cu Cehia, de la Debrecen, în care a fost condusă cu 6 goluri, dar a remontat spectaculos și s-a impus la limită (29-28), cu Bianca Bazaliu, Lorena Ostase sau Bianca Curmenț lideri de grup. Florentin Pera nu are la dispoziție un lot ofertant, cum nici naționala de fotbal nu a avut la Campionatul European din Germania, însă a pornit cu dreptul, printr-o victorie în fața Cehiei.
Nu e un adversar de talie mare, dar nici noi nu mai suntem ce am fost. Suntem, totuși, România, un nume în handbalul feminin mondial, iar eticheta rămâne, blazonul. Îmi place mult antrenorul! Florentin Pera și-a asumat momentul unei reconstrucții dure, după o perioadă în care România a rămas fără multe jucătoare de talie internațională, în mod special Cristina Neagu, declarată în patru rânduri cea mai bună handbalistă a lumii.
Acum mulți, mulți ani, România domina handbalul mondial, cu titluri câștigate atât la feminin, în 11, dar și în 7, cât și mai masculin (1961, 1964, 1970 și 1974). Chiar dacă nu mai este la nivelul de atunci, România obține calificări la turneele finale feminine, unde câștigă meciuri și se menține aproape de Top 10 mondial.