vineri, 3 octombrie, 2025

România, cu pistolul la tâmplă

Publicitate




Citeşte şi

Nu mai reţin care dintre analiştii, fie politici, fie economici, dar nu contează în mod deosebit, din cei ce cotidian se preumblă prin platourile televiziunilor aşa-zis naţionale, a spus, cu subiect şi predicat, că România se află cu pistolul la tâmplă. Şi mare dreptate a avut omul. Pentru că este clar, ca într-o oglindă care-ţi arată adevăratul chip, nu pe cel pe care ţi-l închipui, că ţara a rămas, datorită unor preşedinţi cotrocenişti de tristă aducere aminte (şi de care, tocmai din această pricină, nici nu vrem să ne mai aducem aminte) şi a unor guvernări care s-au făcut că au grijă de ţară, dar au avut o nemăsurată grijă, fiecare premier, şi fiecare ministru, de propria bunăstare opulentă şi sfidătoare, fără nicio lăscaie în puşculiţă.

Jaful a fost, într-adevăr, „multilateral dezvoltat” şi care s-a produs cu o incredibilă celeritate. În doar 35 de ani (!), guvernanţii corupţi până-n măduva oaselor au trimis la fier vechi obiective industriale performante sau le-au dat unor străini care, la rândul lor, le-au trimis la fier vechi. Și tot în beneficiul unor hrăpăreţi mafiotizaţi de peste hotare au dat mai toate resursele naturale ale ţării – a se vedea, iată, ce dramă s-a produs recent la „muntele de sare” de la Praid, oferit, pur şi simplu, în dar unui ONG unguresc -, au făcut împrumuturi peste împrumuturi (peste poate) la FMI ca să acopere pensiile şi salariile. Şi? Nimic.

Acum, la Cotroceni, – dom’ preşedinte Nicuşor, punând la cale „guvernul său”, consultând partidele, este gata să-i împovăreze pe români cu taxe şi impozite cum, pe vremuri, unii voievozi, laolaltă cu boierii lor, au inventat birul pe „fumărit” sau pe „văcărit”. Da, aici a fost adus poporul român, România. Şi cu riscul de a-mi sări în cap unii „deontologi” de mucava, eu unul cred că întreaga „clasă politică” a patriei, democrato-capitalistă, nu a fost altceva (este încă) o grupare de crimă organizată. Şi, iată alt adevăr – şi cine-l contestă ori e naiv, ori e complice, ori e prost ca noaptea – această grupare i-a pus României pistolul la tâmplă.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...