*Singura unitate de învățământ din județ cu promovabilitate 100% este Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște
Rezultatele finale ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2025, au fost publicate luni, 30 iunie, pe platforma oficială bacalaureat.edu.ro. La nivelul județului Dâmbovița, după soluționarea celor 961 de contestații, rata de promovare a crescut cu 2,32%, ajungând la 69,28%, față de 66,96% cât s-a înregistrat inițial. Chiar și așa, procentul este în scădere față de aceeași sesiune a anului trecut, când promovabilitatea a fost de 72,27%.
Pentru promoția curentă, rata de reușită este de 75,33%, în creștere față de rezultatul inițial (73,11%), dar mai scăzută cu 3,57% comparativ cu anul trecut, când s-a înregistrat un procent de 78,9%. În cazul candidaților din promoțiile anterioare, se observă o creștere: de la 29,85% în 2024 la 33,53% în acest an.
După contestații, în județ au promovat 1642 de candidați, dintre care 1527 din seria curentă și 115 din promoțiile anterioare. În urma reevaluării lucrărilor, 64 de candidați au primit note mai mari cu cel puțin un punct, iar în cazul a opt candidați diferența a fost de peste 1,5 puncte. Totodată, 234 de note au scăzut cu cel puțin un punct.
Distribuția mediilor finale arată că cele mai multe rezultate se situează în intervalele 8,00 – 8,99 și 9,00 – 9,99, fiecare cu câte 460 de elevi. Alte 375 de medii au fost între 6,00 – 6,99, iar 347 între 7,00 – 7,99. Niciun candidat din județ nu a obținut media generală 10.
Singura unitate de învățământ din județ cu promovabilitate 100% este Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște.
A doua sesiune a Bacalaureatului 2025 este programată în perioada 4 – 26 august, iar înscrierile vor avea loc între 14 și 21 iulie.