vineri, 19 septembrie, 2025

Pucioasa e în criză

Publicitate





Citeşte şi

În runda cu numărul 4 din play-out-ul acestei ediții de Liga a 3-a, FC Pucioasa a jucat în deplasare, la Păulești. Meciul a avut o importanță ridicată, ținând cont de faptul că ambele echipe sunt implicate în lupta pentru evitarea retrogradării. Mai mult, victoria celor de la Flacăra Moreni cu Petrolul 2 a pus și mai multă presiune pe cele două formații. Pentru jocul de la Păulești, Sică Bîrdeș a ales următoarea formulă de start: Ghițescu –  Coman, Marina, Brătucu, Crăciun – Enache, Dragnea, Ioniță – Calofir, Stere, Stoica, iar pe parcurs au mai intrat Diță, Soare și Avram.

Egalată în prelungiri

Meciul a început rău pentru Pucioasa, iar gazdele au deschis scorul rapid, în minutul 2, prin Manghiniță. Pucioasa a restabilit egalitatea la jumătatea primei reprize, prin Stoica, în minutul 28. Echipa dâmbovițeană a început mai bine actul secund, iar jocul bun a fost răsplătit prin golul lui Stere, din minutul 72. CS Păulești nu a cedat și a restabilit egalitatea în minutul 90+1, prin Giuroiu. Acesta a fost al treilea meci consecutiv fără victorie pentru trupa pregătită de Bîrdeș. În urma acestui rezultat, Pucioasa a ajuns la 23 de puncte și ocupă locul 5, direct retrogradabil, în play-out-ul Seriei C5. Etapa următoare, echipa dâmbovițeană joacă pe teren propriu cu Sport Team, ultima clasată. În sezonul regulat, cele două formații și-au împărțit victoriile. În tur s-a impus echipa din București cu 3-2, iar în retur, Pucioasa a câștigat cu 2-1.

 

Publicitate





LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Marius Gorgan, sufletul popicelor din Fieni

Marius Gorgan rămâne un nume important în Fieni. Fost vicecampion național la popice, Gorgan s-a ocupat o bună perioadă...

Citeşte şi...