PSD are o nominalizare pentru funcția de prim-ministru și susține că, în cazul în care aceasta va fi acceptată, partidul poate construi o majoritate parlamentară de cel puțin 233 de voturi. Declarația îi aparține lui Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița și prim-vicepreședinte al PSD la nivel național.
În cadrul unei conferințe de presă, liderul social-democrat a precizat că PSD are în prezent 122 de parlamentari și că formațiunea a mers la consultările de la Palatul Cotroceni cu propunerea ca Sorin Grindeanu să fie desemnat pentru funcția de premier.
„PSD are o nominalizare valabilă, pe președintele Sorin Grindeanu. Am mers la consultări cu Președintele României și i-am spus foarte clar că noi avem această propunere. Dacă va fi nominalizat, este de datoria noastră să facem o majoritate și să avem minimum 233 de voturi”, a declarat Corneliu Ștefan.
Potrivit acestuia, în cazul în care președintele României va desemna o altă persoană pentru funcția de premier, responsabilitatea formării unei majorități va reveni candidatului respectiv. În schimb, dacă Sorin Grindeanu va primi mandatul de a forma Guvernul, Corneliu Ștefan afirmă că PSD va reuși să obțină susținerea parlamentară necesară.
„Dacă va fi nominalizat președintele Sorin Grindeanu, PSD va avea o majoritate de minimum 233 de voturi”, a susținut liderul PSD Dâmbovița.
Corneliu Ștefan a abordat și posibilitatea organizării unor alegeri parlamentare anticipate. Acesta a transmis că PSD nu exclude un astfel de scenariu și că partidul nu se teme de revenirea la urne.
În opinia sa, social-democrații ar putea obține cel puțin numărul de mandate deținute în prezent în Parlament, în eventualitatea unor alegeri anticipate.
„Partidul Social Democrat nu se sperie și nu se dă la o parte. Din punct de vedere al mandatelor pe care noi putem să le luăm, dacă vor fi alegeri anticipate, vom lua minimum mandatele pe care le avem astăzi în Parlament”, a afirmat Corneliu Ștefan.
Liderul PSD Dâmbovița a criticat, în același context, poziționarea AUR în raport cu actualul Guvern. Corneliu Ștefan a susținut că Guvernul condus de Ilie Bolojan se menține în funcție și datorită sprijinului parlamentar al AUR.
„Astăzi, Guvernul Bolojan încă mai stă în Palatul Victoria doar cu sprijinul AUR”, a declarat acesta, acuzând formațiunea condusă de George Simion că, prin poziția adoptată în Parlament, nu contribuie la formarea unei noi majorități.
