vineri, 3 octombrie, 2025

„Proiectele prin Anghel Saligny merg mai departe”

Primarul din Voinești dă asigurări privind investițiile

Publicitate




Citeşte şi

Gabriel Dănuț Sandu, primarul comunei Voinești, le transmite locuitorilor că nu există niciun motiv de îngrijorare în privința investițiilor derulate prin Programul Național „Anghel Saligny”. Într-un mesaj publicat recent, edilul șef a ținut să clarifice situația, în contextul discuțiilor tot mai frecvente despre posibila sistare a finanțărilor.

Dragi voineșteni, stați liniștiți! În ultima perioadă se vorbește tot mai des despre sistarea finanțării proiectelor de investiții prin Programul Național Anghel Saligny. Comuna noastră a avut semnate trei contracte de finanțare prin acest program”, a precizat primarul Gabriel Dănuț Sandu.

Potrivit acestuia, unul dintre proiecte, modernizarea străzilor din satul Suduleni,  a fost deja finalizat și recepționat din toamna anului trecut. Celelalte două, extinderea sistemului de canalizare în satele Voinești și Gemenea Brătulești, respectiv înființarea și extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale în toate cele opt sate ale comunei, se află în execuție, cu un stadiu de realizare de 90%.

Toate cele trei proiecte vor fi finalizate conform contractelor de finanțare și nu există niciun risc pentru comunitatea voineșteană ca aceste lucrări să fie sistate”, a subliniat Gabriel Dănuț Sandu.

Primarul a mulțumit tuturor celor implicați în derularea investițiilor și a reamintit că valoarea totală a proiectelor depășește 6 milioane de euro. „Suntem aici pentru dumneavoastră!”, a încheiat acesta.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

CSM Târgoviște, calificare simplă în semifinalele Cupei României

CSM CSU Târgoviște nu a avut nicio emoție în sferturile de finală ale Cupei României, reușind o dublă victorie...

Citeşte şi...