10Potrivit lui Ionuț Săvoiu, ministru secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, marile proiecte de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița beneficiază de finanțare asigurată prin Legea bugetului de stat, în mare parte fiind vorba despre investiții realizate cu fonduri europene. Acesta a precizat că printre proiectele vizate se numără modernizarea DN 71, precum și centura ocolitoare pentru orașele Pucioasa și Fieni, pentru care documentația a fost deja depusă.
„Marile proiecte din județul Dâmbovița privind infrastructura rutieră vor beneficia de finanțare asigurată privind Legea bugetului de stat. Sunt proiecte pe fonduri europene, care generează absorbție, cel puțin dacă este vorba despre infrastructură de transport, toate proiectele au finanțare deschisă. Aici vorbim despre proiectele: DN 71, Centura Ocolitoare pentru orașele Pucioasa și Fieni, pentru care documentația a fost deja depusă. Important este în cât timp va fi emisă autorizația. Eu sper ca în scurt timp să fie”, a declarat Ionuț Săvoiu.
Oficialul din Ministerul Transporturilor a mai arătat că există autorizații atât pentru varianta de ocolire Pucioasa – Fieni, cât și pentru segmente ale DN 71 aflate deja în execuție, însă pentru anumite tronsoane este necesară o notificare la acordul de mediu. Potrivit acestuia, după depunerea notificării la Agenția pentru Protecția Mediului, vor putea fi emise autorizațiile de construire necesare pentru începerea lucrărilor și pe tronsonul Târgoviște – Moțăieni, la nord de Pucioasa, precum și pe segmentul dintre kilometrul 90 și Sinaia. În ceea ce privește lucrările din sudul județului, pe tronsonul DN 71 Bâldana – Târgoviște, secretarul de stat a menționat că activitatea constructorilor a fost afectată în perioada iernii de condițiile meteorologice, însă se așteaptă intensificarea lucrărilor începând din această primăvară.


