În Arhiepiscopia Târgoviștei s-a încheiat sesiunea de finanțare a proiectelor social‑filantropice derulate prin Fondul Pastoral Eparhial, desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.
Această ediție a fost dedicată inițiativelor cu tematică specifică Sărbătorii Nașterii Domnului și a vizat sprijinirea parohiilor de categoria a III‑a.
Au fost susținute 20 de proiecte, implementate în preajma marelui praznic al Crăciunului. Prin aceste programe au fost ajutate 853 de persoane aflate în dificultate, din parohii cu resurse limitate, din toate cele cinci protoierii ale Eparhiei.
Activitățile finanțate au inclus oferirea de produse alimentare și îmbrăcăminte pentru copii, adulți și vârstnici aflați în situații vulnerabile, consolidând astfel misiunea socială a Bisericii și apropierea ei de cei aflați în nevoi.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei


