sâmbătă, 11 octombrie, 2025

Proiecte noi privind transportul public la Târgoviște

Ieri, în unanimitate, aleșii municipali au aprobat demararea unor investiții ample

Publicitate




Citeşte şi

*Cele două proiecte se bucură și de finanțare prin PNRR și vizează investiții suplimentare în transportul urban la nivelul municipiului Târgoviște

 

Consiliul Local Municipal Târgoviște s-a reunit într-o ședință de îndată, pe ordinea de zi figurând două proiecte importante care vizează dezvoltarea infrastructurii transportului public local.

Primul proiect a vizat aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Transport urban la nivelul municipiului Târgoviște – C10, 11, 12, 13 axa”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta C10 – Fondul Local, obiectiv de investiție 112, runda I.

Cel de-al doilea proiect a avut ca scop aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Transport urban la nivelul municipiului Târgoviște – Etapa 2, runda a II-a”.

Ambele proiecte au fost aprobate în unanimitate de către consilierii locali prezenți la ședință.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Diplomație prin cultură și artă la Muzeul „Casa Romanței”

Joi, 9 octombrie 2025, Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, ambasadă a culturii naționale, a avut privilegiul de a găzdui...

Citeşte şi...