Universitatea „Valahia” din Târgoviște găzduiește, în această perioadă, Conferința Științifică de Toamnă a Academiei Oamenilor de Știință din România, ediția din acest an fiind dedicată relației dintre educație, creativitate științifică și inteligența artificială. La deschiderea manifestării au participat reprezentanți ai mediului academic, ai administrației județene și ai Bisericii, care au vorbit despre schimbările aduse de dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii.
Doina Banciu, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România: „Cred că este începutul unei noi revoluții. Inteligența artificială nu a apărut dintr-odată, ci este rezultatul dezvoltării comunicațiilor, al volumelor mari de date și al apariției unor calculatoare suficient de puternice, iar din punctul meu de vedere trebuie să fie un instrument de acces către cunoaștere”.
Prof. Univ. Dr. Nifon Mihăiță, Arhiepiscopul Târgoviștei și Mitropolit onorific: „Progresul tehnologic ne obligă să reflectăm asupra sensului umanului și asupra demnității persoanei. Inteligența artificială poate analiza, calcula și anticipa, dar nu poate iubi, ierta sau oferi un sens profund, iar oricât de avansată ar deveni rămâne un instrument, nu un substitut al omului”.
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Provocarea nu este doar aceea de a-i învăța pe tineri să folosească noile tehnologii, ci să îi ajutăm să le înțeleagă și să le utilizeze responsabil. Pentru Consiliul Județean Dâmbovița, parteneriatul cu mediul academic și de cercetare este important și vom susține inițiativele care contribuie la dezvoltarea comunităților”.
Adrian Alexandru Badea, președintele de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România: „Inteligența artificială nu mai este o tehnologie a viitorului, ci este prezentul și a devenit o tehnologie disruptivă, ale cărei efecte încă nu le putem înțelege pe deplin. Avem acces la informații într-un timp foarte scurt, însă trebuie să ne întrebăm dacă nu pierdem valoarea intelectuală a drumului până la răspuns, pentru că educația înseamnă și să cauți, să verifici, să te îndoiești și să descoperi”.
Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște: „În câteva secunde putem obține un text, o explicație, o sinteză sau o propunere de soluție, dar rapiditatea cu care ajungem la un rezultat nu înseamnă că îi înțelegem automat și sensul. Responsabilitatea universității este să-i învețe pe tineri să folosească instrumentele timpului lor, să le verifice și să știe când trebuie să se bazeze pe propria judecată”.
