Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a lansat critici dure la adresa Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), acuzând instituția că a blocat de aproape un sfert de secol proiectul construirii unor locuințe pentru tineri în oraș. Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de presă susținută în cartierul Sagricom.
Edilul șef a afirmat că proiectul privind realizarea a opt scări de bloc prin ANL trenează de aproape 25 de ani, în condițiile în care terenul ar fi fost transmis agenției încă din perioada 2001–2002. În opinia sa, situația este cu atât mai greu de explicat cu cât administrația locală a continuat între timp să dezvolte infrastructura din zonă.
„Cred că este un record mondial: Agenția Națională pentru Locuințe ar putea intra în cartea recordurilor – 25 de ani pentru 8 scări de bloc. Undeva prin anii 2001–2002 terenul a fost transmis către ANL pentru realizarea acestor blocuri. Suntem în 2026 și nu avem finalizată nici măcar una dintre ele”, a declarat Daniel Cristian Stan.
Primarul a precizat că Primăria Târgoviște va solicita oficial explicații din partea ANL cu privire la evoluția proiectului și la motivele pentru care lucrările nu au fost finalizate. Printre informațiile cerute se numără numărul locuințelor construite pentru tineri după 2001–2002, demersurile făcute de instituție în acest caz, responsabilitatea pentru degradarea construcțiilor existente și diferențele dintre devizele inițiale și cele actuale.
„Cererea cea mai mare este pentru locuințe pentru tineri. Noi nu putem legal să demarăm alte proiecte de locuințe până când acestea nu sunt finalizate”, a spus primarul.
Primarul a subliniat că zona în care ar fi trebuit să fie realizate blocurile a beneficiat în ultimii ani de mai multe investiții din partea administrației locale, inclusiv lucrări la infrastructura rutieră, un teren de sport și o unitate de învățământ, în timp ce proiectul ANL a rămas blocat.
„La Târgoviște vorbim despre niște ruine într-un cartier de tineri, unde între timp noi am construit o unitate de învățământ nouă, mai construim încă una, am refăcut trama stradală, am realizat un teren de sport și alte investiții pentru locuitorii din zonă”, a mai declarat Daniel Cristian Stan.
Primarul a avertizat că, în cazul în care lucrările nu vor fi reluate în acest an și nu va exista un răspuns clar din partea ANL, administrația locală ia în calcul sesizarea organelor judiciare pentru a stabili eventuale responsabilități.
„Dacă nu vom primi un răspuns favorabil și dacă nu vor începe efectiv lucrările în acest an, vom sesiza organele judiciare pentru a stabili responsabilitățile. Din punctul meu de vedere, nerealizarea unei investiții timp de 26 de ani, fără măsuri de conservare și fără atenție pentru comunitate, poate avea și conotații penale”, a afirmat edilul șef.
Potrivit acestuia, proiectul inițial ar fi presupus aproximativ 250 de unități locative pentru tineri, iar finalizarea blocurilor ar fi acoperit o parte importantă din cererea existentă în municipiu. De asemenea, după finalizarea primei etape cu opt blocuri era prevăzută o a doua etapă, cu încă șase blocuri, însă aceasta nu poate fi demarată până când primul proiect nu este încheiat.
Primarul a mai menționat că în Târgoviște au fost construite între timp patru blocuri ANL destinate medicilor și profesorilor, însă proiectul locuințelor pentru tineri, început la începutul anilor 2000, nu a fost finalizat nici până în prezent.


