vineri, 3 octombrie, 2025

Premii la Târgoviște pentru elevii de 10 și olimpici

Ieri, aleșii municipali au aprobat, la ședința CLM,

Publicitate




Citeşte şi

*Scopul acestei inițiative este de a recompensa rezultatele obținute de elevii din Târgoviște, atât pe plan educațional, cât și sportiv, și de a susține, în același timp, promovarea performanței în rândul tinerilor

Joi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal (CLM) Târgoviște, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind premierea elevilor care obțin media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat, precum și a celor care se remarcă la olimpiade și concursuri școlare sau competiții sportive, faza națională. De asemenea, vor fi recompensați și profesorii care i-au îndrumat.

Proiectul a fost votat în unanimitate de consilierii locali. Ședința s-a desfășurat într-un interval de aproximativ 30 de minute și a inclus mai multe puncte pe ordinea de zi, însă cel referitor la premierea elevilor și cadrelor didactice a fost unul dintre cele mai importante.

Scopul acestei inițiative este de a recompensa rezultatele obținute de elevii din Târgoviște, atât pe plan educațional, cât și sportiv, și de a susține, în același timp, promovarea performanței în rândul tinerilor.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...