*La finalul săptămânii trecute, standul ISU Dâmbovița, amenajat în zona punctului de informare, a fost un punct de atracție pentru sute de vizitatori, care au putut învăța manevre de prim-ajutor, au aflat cum pot deveni voluntari și au văzut de aproape echipamentele pirotehnice
Sub îndemnul „Vino să ne cunoști!”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a organizat, la finalul săptămânii trecute, un eveniment de informare și interacțiune directă cu cetățenii, chiar în incinta Dâmbovița Mall. Timp de două zile, sâmbătă și duminică, pompierii militari au fost prezenți în zona punctului de informare pentru a aduce mai aproape de public munca, misiunile și, mai ales, mesajele lor preventive.
Evenimentul s-a bucurat de un real succes, standul pompierilor fiind vizitat de sute de dâmbovițeni, de la copii fascinați de uniforma militară, la adulți dornici să afle informații utile. Participanții au avut ocazia să asiste la demonstrații practice de prim-ajutor, esențiale în situații de urgență, și au primit informații despre măsurile simple și eficiente de protecție pe care oricine le poate adopta în caz de pericol.
Un punct de mare interes l-a reprezentat expoziția cu tehnică și echipamente pirotehnice. Specialiștii ISU le-au explicat vizitatorilor modul corect de acțiune în cazul descoperirii munițiilor neexplodate, un pericol încă prezent în județul nostru.
Totodată, evenimentul a avut și o componentă de recrutare. Tinerii au putut afla detalii despre oferta educațională a instituțiilor de învățământ militar, iar cei dornici să se implice civic au primit informații despre cum se pot alătura programului „Voluntar din pasiune”. Prin această acțiune, ISU Dâmbovița a dorit să consolideze o comunitate pregătită și informată, în care fiecare cetățean poate contribui la siguranța celor din jur.