*Trei autospeciale de pompieri s-au luptat cu focul care a măcinat zeci de metri pătrați din mansardă
Liniștea amiezii de luni, 19 ianuarie, a fost spulberată de sunetul sirenelelor în comuna Doicești. Alarma s-a dat în jurul orei 12:17, când dispeceratul ISU a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit.
La fața locului au fost direcționate imediat forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Pucioasa. Salvatorii au intervenit în forță cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, fiind însoțiți preventiv și de un echipaj SMURD, pregătit să intervină medical dacă situația o impunea.
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta generalizat la nivelul mansardei imobilului. Pompierii au acționat rapid pentru a localiza focarele și a proteja restul locuinței. Potrivit bilanțului, focul a afectat o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați din structura acoperișului și a mansardei.
Vestea bună este că, în urma evenimentului, nu au fost identificate victime, proprietarii reușind să se evacueze la timp. Incendiul a fost lichidat, iar în prezent pompierii acționează pentru înlăturarea efectelor negative și a resturilor arse, urmând să stabilească și cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor.


