Primăria Târgoviște a anunțat un proiect dedicat pasionaților de sporturi urbane: construirea unor piste de skateboard și pumptrack în incinta Complexului Turistic de Natație. Locația aleasă este în vecinătatea terenurilor de minifotbal, pe o suprafață de aproximativ 4400 de metri pătrați.
În cadrul unei conferințe de presă, primarul Daniel Cristian Stan, alături de viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, administratorul public Gabriel Boriga și managerul Complexului de Natație Ciprian Prisăcaru, a declarat că lucrările vor începe anul acesta, după finalizarea proiectării.
Skatepark-ul va avea o suprafață din beton acoperită cu asfalt, completată de bare și alte elemente specifice sportului. Pista de pumptrack va fi realizată din materiale naturale, cu suprafața de rulare finisată cu asfalt.
Zona va beneficia de iluminat public, iar spațiile verzi adiacente vor fi reamenajate pentru o mai bună integrare. Primarul Daniel Cristian Stan a vorbit despre importanța implicării tinerilor în proiect: „Când vom avea o primă variantă de studiu de fezabilitate, îi vom invita pe copii și tineri să discutăm despre cum ar trebui să arate aceste piste, astfel încât să răspundem nevoilor lor”.
Proiectul, aprobat deja în Consiliul Local, are scopul de a crea un nou punct de atracție pentru locuitorii municipiului și de a promova sporturile urbane. Autoritățile consideră că investiția va contribui atât la dezvoltarea activităților recreative, cât și la organizarea de competiții în această zonă.