Pilda semănătorului din Duminica a 21-a după Rusalii are privilegiul de a fi primit o tâlcuire integrală din partea Mântuitorului Iisus Hristos. Și este greu ca noi, oamenii, să mai adăugăm ceva acolo unde Însuși Domnul a explicat clar că sămânța este cuvântul lui Dumnezeu, cele patru tipuri de pământ sunt moduri în care cuvântul lui Dumnezeu este primit, păstrat și devine lucrător în sufletul oamenilor, iar Semănătorul se subînțelege că este Însuși Mântuitorul Iisus Hristos. În pericopa de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan care se citește tot în această duminică în amintirea Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic (Sfântul Ioan 17, 1-13), Mântuitorul se roagă astfel Tatălui Ceresc, înainte de Sfintele Sale Pătimiri: „Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor (am semănat sămânța), iar ei le-au primit (le-au păstrat în sufletul lor – lucrarea) şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis (mărturisirea credinței – rodirea)“.
Dacă ar fi să rezumăm conținutul Pildei semănătorului după Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, relatată cu mici variații și la ceilalți evangheliști sinoptici (Sfântul Matei 13, 3-23; Sfântul Marcu 4, 3-20), am spune împreună cu Sfântul Chiril al Alexandriei că Mântuitorul Iisus Hristos este cu adevărat Semănătorul a tot ceea ce este bun, iar noi suntem ogorul său. Sămânța este întreaga învățătură a Evangheliei, tot ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos ne-a descoperit despre noi, oamenii, și despre relațiile dintre noi și despre relația noastră cu Dumnezeu. Dar înțelesul parabolei este mult mai profund și mai tainic decât atât. Pentru că Mântuitorul Iisus Hristos descoperă în mod profetic soarta misiunii Sale în această lume și până la sfârșitul veacurilor. El este deopotrivă și Semănătorul, dar și Sămânța care trebuie să se jertfească și să moară ca să aducă roadă (Sfântul Ioan 12, 24). De aceea, eu văd în această pildă o adiere discretă a marelui praznic al Nașterii Domnului care ne stă în față, în același mod în care Pilda lui Zaheu vameșul anunță apropierea perioadei Triodului, primăvara sufletelor noastre, care ne poartă spre Învierea Domnului. Așadar, Mântuitorul nostru Iisus Hristos rostește o pildă și tot El o tâlcuiește, situație aproape singulară în Scriptura Noului Testament, unde doar Pilda neghinei și a grâului s-a mai bucurat de un tratament asemănător (Sfântul Matei, 13, 24-30; 36-43). Între pilda propriu-zisă și tâlcuirea acesteia este cuprins un dialog inițiat de ucenicii dornici să afle „ce înseamnă pilda aceasta?” (Sfântul Luca 8, 9) în care Domnul rostește aceste cuvinte inspirate din scrierile profetice vechi-testamentare: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi, în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă” (Sfântul Luca 8, 10). Dar ce sunt „tainele Împărăției lui Dumnezeu”? Că ne-am îmbrăcat în Hristos prin Botez, ne-am pecetluit cu Duhul Sfânt prin Mirungere, ne hrănim cu Trupul și Sângele Domnului la Sfânta Liturghie, ne reînnoim haina botezului prin Taina Mărturisirii, într-un cuvânt suntem părtași după har ai naturii divine și pregustăm, acum și aici, atât cât ne este cu putință, Împărăția lui Dumnezeu.
În textul paralel de la Sfântul Marcu citim astfel: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei din afară, totul se face în pilde” (Sfântul Marcu, 4, 11), în timp ce la Sfântul Matei mesajul este și mai tranșant: „Iar El, răspunzând, Le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg” (Sfântul Matei 13, 11-13). Pildele scripturistice provoacă felul obișnuit de a gândi, obligă la un răspuns și, mai mult, invită la descoperirea acesteia din interior. Una dintre puținele pilde-parabole (istorioare) ale Vechiului Testament este cea prin care prorocul Natan îl mustră pe împăratul David pentru îndoitul păcat în care a împreunat desfrânarea cu uciderea (Cartea II Regi cap. 12). Cât timp împăratul David s-a situat în afara parabolei, a avut cuvinte aspre despre cel care a înfăptuit nelegiuirea; când a înțeles că este parte a acelei parabole și a putut spune: „Am păcătuit înaintea Domnului”, a deschis izvoarele milei lui Dumnezeu.
Nu ne naștem piatră sau pământ fertil, ci mai degrabă devenim. Pilda semănătorului se încheie în nota plină de speranță a rodirii duhovnicești. În ciuda potrivniciilor de tot felul, sămânța nu rămâne fără rod. Mântuitorul Iisus Hristos ne învață că așa cum există un semănat al grâului în viața lumească, tot așa există și un semănat al sufletului în viața duhovnicească. Și dacă de la semănatul pământesc se așteaptă rod, tot așa se așteaptă și de la cel duhovnicesc: „Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată și bună, au cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare” (Sfântul Luca 8, 15).
Există o singură sămânță a cuvântului lui Dumnezeu care se aruncă în lume și mai multe feluri de ogoare sufletești, însă esențială este misiunea omului de a-și sfinți viața și de a face din cosmos grădina lui Dumnezeu. Inima curată și bună se manifestă prin rodirea cuvântului Evangheliei: față de Dumnezeu prin rugăciune și față de semeni prin fapte bune. Inima curată şi bună este starea duhovnicească a sufletului în care cuvântul mântuitor al Evangheliei lui Hristos devine roditor. Dar cine sunt cei mai cunoscuţi oameni care au inimă curată şi bună? Aceştia sunt mai întâi Sfinţii Bisericii care au făcut roditor cuvântul lui Dumnezeu în viaţa lor, pentru că şi-au curăţit inima de păcate prin pocăinţă, au luminat-o şi au sfinţit-o prin post şi rugăciune şi au făcut-o bună sau milostivă prin fapte bune. Sfinții au fost oameni ca și noi, au fost poate un pământ neroditor, dar când au primit cuvântul lui Dumnezeu în sufletele lor, l-au îngrijit, l-au ajutat să încolțească și să aducă rod, iar din pilda lor se întăresc creștinii până la sfârșitul veacurilor.
Pr. Neblea Florin, Parohia Potlogeni-Vale, Protoieria Găeṣti