În lumea contemporană, când distanțele materiale și sociale se măresc și suferința anonimă a celor săraci rămâne adesea nevăzută, parabola pe care o rostește Mântuitorul nostru Iisus Hristos — „bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, rămâne un glas ce strigă în conștiință.
Evanghelia după Luca ne spune: „Era un oarecare om bogat, care era îmbrăcat în porfiră și în vison, și se ospăta în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube…” (Luca 16, 19-20). Din acest tablou bogăție, desfătare și, în față, o realitate cruntă a suferinței – Sfântul Ioan Gură de Aur face o meditație morală și duhovnicească: bogăția nu este în sine un păcat, dar nepăsarea față de suferință este o crimă în fața lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan observă că „bogatul” nu are nume, pe când „Lazăr” este numit, acest detaliu nu e întâmplător: bogatul rămâne un anonim al pierzării, Lazăr devine chipul mântuirii. Într-una dintre omiliile sale, Sfântul spune: „Ai văzut pe Lazăr la poarta bogatului; iată-l astăzi în sânul lui Avraam. Ai văzut atunci lins de câini; iată-l acum hrănit de îngeri. Ai văzut atunci în sărăcie; iată-l acum în belșug. Ai văzut în luptă; iată-l acum încununat.” El ne învață să nu socotim fericit pe bogatul care nu are virtuți și să nu considerăm sărăcia un rău în sine. Bogăția devine periculoasă atunci când devine scop și nu mijloc, iar lipsa devine mântuitoare atunci când e purtată cu răbdare și nădejde.
Parabola nu idealizează sărăcia, dar arată că Lazăr a dobândit prin răbdare o slavă nepieritoare. Iar bogatul, deși avea totul, s-a pierdut pentru că n-a știut să-și deschidă inima. Între ei nu e doar un contrast de stare, ci o prăpastie morală și duhovnicească. „Dacă nu avem milă, zice Sfântul Ioan, nici Dumnezeu nu va avea milă de noi.”
Această pildă are o actualitate covârșitoare. Într-o lume în care luxul se arată, dar suferința se ascunde, pilda ne cheamă la deschiderea inimii. În fiecare comunitate există câte un Lazăr care zace la porțile noastre, bătrâni singuri, copii lipsiți, oameni deznădăjduiți. Din perspectivă teologică, pilda ne amintește de reversarea valorilor: în veacul viitor nu contează averea, ci inima. Din punct de vedere psihologic, bogatul trăiește într-o orbire a confortului, incapabil să mai vadă chipul suferinței. Sărăcia lui Lazăr devine loc de întâlnire cu Dumnezeu, iar răbdarea sa, icoană a credinței.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Bogăția nu te va pierde dacă știi să o împarți, și sărăcia nu te va mântui dacă o porți cu cârtire. Dumnezeu nu judecă după pungă, ci după inimă.” Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr este, așadar, o chemare: la milă, la dreptate, la deschidere. Să fim bogați în fapte bune și răbdători în necazuri, pentru ca atunci când se va închide poarta acestei vieți, să ne aflăm în sânul lui Avraam, în lumina milostivirii dumnezeiești.
Parohia Răscăieţi: Pr. Ruşescu Dan Ilie