Pe 5 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, coordonați de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au efectuat 7 percheziții domiciliare în județul Dâmbovița, într-un dosar penal ce vizează mai multe infracțiuni, printre care furt calificat și conducerea unui vehicul cu număr fals.
Ancheta vizează doi bărbați, de 37 și 40 de ani, ambii din Târgoviște, care în noaptea de 4 spre 5 mai ar fi montat pe un autoturism plăcuțe de înmatriculare false, sustrase anterior din Florești (Giurgiu), și s-ar fi deplasat cu vehiculul la o societate comercială din comuna Răzvad, de unde ar fi furat un aparat PayPoint. Cei doi au fost interceptați în trafic la intersecția DN 72 cu DJ 720B, fiind imobilizați și duși la audieri. În mașina acestora au fost găsite aparatul sustras și alte obiecte folosite în comiterea faptei. Verificările au arătat că șoferul nu avea permis de conducere, iar testarea preliminară a indicat posibila prezență a unor substanțe interzise în organism, însă acesta a refuzat prelevarea mostrelor biologice.
Pe 6 mai, cei doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. În aceeași cauză a fost reținut și un bărbat de 31 de ani, din comuna Dragomirești, bănuit de complicitate la furt calificat. Acesta ar fi asigurat transportul și paza celor doi complici în noaptea de 5 spre 6 aprilie, când s-ar fi sustras trei autoturisme din Aninoasa. Ulterior, toți trei ar fi pătruns prin efracție în sediul unei firme din Niculești, de unde ar fi furat un aparat self-pay cu 51.000 lei și 1.200 de pachete de țigări.
Cercetările sunt în desfășurare, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale.