Trăim într-adevăr vremuri cu situații politice șocante, atât la nivel local, cât și global. Faptul că fiecare dintre noi are o opinie reflectă frumusețea diversității umane, dar și provocarea de a coexista într-o lume plină de idei diferite.
Când totul părea că se așează perfect pentru România, au venit de nicăieri aceste alegeri prezidențiale. S-a schimbat mult! Discutăm acum, parcă mai real ca niciodată, despre apartenența la NATO sau Uniunea Europeană, deși suntem în aceste structuri de aproximativ 20 de ani.
De unde această polarizare societală românească? Ne-am trezit dintr-un vis frumos? Sau dintr-un coșmar, în opinia altora? Normal, există foarte multă „expertiză” în spațiul public, revărsată din toate părțile, mai mult ca niciodată. Lipsesc însă analizele complete, în care e nevoie să luăm în considerare toate semnalele, nu doar cele care ne avantajează teoria. Situația din România e influnţatã de factori și dezvoltări societale pe care omitem să le numim, de frica autoimpusă de a nu ieși din limitele discursului oficial, de multe ori pentru a nu deranja. Nu e nici o problemã cu liberatea de exprimare, e vorba despre autocontrol și confort.
Prezint câteva exemple, evidente în opinia mea. La nivel global există o erodare constantã a liderilor, cu precădere a celor aleși democratici. E paradoxal, dar toate interfețele numite simbolic acum „comunicare” crează o zonã de notorietate relativă, dificil de înțeles de cei mulți. În prezent, cu toate sursele de informare şi canalele de comunicare, nu poți să îți dai seama despre o personalitate politică ce fel de om este și cum se raportează el sau ea la subiectele contemporane importante. Această ambiguitate rezultă printr-o abordare simplificată, de respingere, sau chiar de blamare, a respectivului personaj politic.
Tot la nivel societal avem o mare problemã de polarizare inter-generațională, din nou fără să o recunoaștem deschis. Tinerii sunt blamați și acuzați chiar de superficialitate. Devine deja stereotip să zici că ei nu sunt interesați de cultură (apropo, care mai este definiția culturii?), că ei nu au nici un viitor. Iar atunci, în stilul pedagogilor de școală veche, le dăm lecții de istorie şi moralã pentru a se trezi la realitate. Miraje! Nu trebuie să citești tratate de psihologie să îți dai seama că această abordare duce la ruptură.