vineri, 16 mai, 2025

Harta fotbalistică a Ligii a 4-a

Publicitate




Citeşte şi

Privind harta fotbalistică a județului Dâmbovița, vom observa că cele 83 de echipe care activează în Ligile a 4-a, a 5-a și a 6-a sunt bine poziționate, zonele libere fiind puține și mai mult în partea de nord. După retragerea echipei Bradul Moroeni, pe care o regretăm, vârful triunghiului dâmbovițean coboară la Pietroșița.

În rândurile care urmează ne vom referi la echipele din Liga a 4-a, cea care oferă campioana județului și participanta la barajul de promovare în Liga a 3-a. În zona de câmpie este îmbulzeală mare, aici având domiciliul nu mai puțin de 10 din cele 15 combatante. Plasate cu precădere în partea de est a județului, aceste echipe sunt ACS Voința 2024 Crevedia (ca să respectăm clasamentul), ACS Recolta Gura Șuții, ACS Roberto Ziduri (Odobești), CS Libertatea Urziceanca (Ciocănești), CS Viitorul Cojasca, ACS Săgeata Braniștea, FC 1976 Potlogi, FC Lungulețu, FC Flacăra Șuța Seacă (Raciu), AFC 1948 Brezoaele. Este o combinație între echipe cu tradiție (Cojasca, Braniștea, Brezoaele, probabil cea mai veche, conform… numelui, din 1948) și unele mai noi, precum Roberto Ziduri și chiar liderul din Crevedia, care își schimbă cam des anul nașterii.

Curios, sau nu, o parte dintre aceste echipe s-a format pe lângă CAP-urile din perioada comunistă, chiar dacă unele și-au schimbat numele „consacrate”, precum „Unirea”, „Viitorul”, „Recolta”, „Voința”… Dar, cel mai important „motiv” al existenței lor a fost câmpia, pe care puteai oriunde să improvizezi un teren de fotbal. Depășind municipiul Târgoviște și Paralela 45, pe măsură ce înaintăm spre vârful ascuțit al „Triunghiului” și fotbalul se… rarefiază. Aici, în această zonă de dealuri plate, își au domiciliul echipele ACS Viitorul Voinești, CS Viitorul Aninoasa, ACS Voința Tătărani, ACS CSM Fieni și ACS Dragomirești (tot în ordinea clasamentului turului, sezonul 2024 – 2025). Ar fi trebuit să urcăm până la Moroeni, dar „Bradul” acela falnic, bătrân cât campionatul nostru județean, a fost răpus de „intemperiile” vremii de azi.

La Fieni, prima localitate din România în care s-a jucat fotbal în nocturnă, este punctul terminus de pe Valea Ialomiței, al Ligii a 4-a, iar la Voinești cel de pe Valea Dâmboviței. Cam joase altitudinile, dar cine știe, cu timpul pot ajunge în această ligă și echipe precum Malu cu Flori sau Pietroșița. Deocamdată, să menționăm vechimea localităților Fieni, Voinești și Dragomirești în fotbalul dâmbovițean, constanța echipei din Tătărani și revenirea unei noi echipe din Aninoasa în eșalonul de elită.

Deocamdată, echipa Voința Crevedia este liderul autoritar al Ligii a 4-a, cu 40 puncte. Speranțe pentru titlul de campioană județeană mai există și la Gura Șuții sau Voinești, echipe cu 32, respectiv 31 puncte. Acum, când AJF Dâmbovița face dovada unor schimbări radicale în toate cele trei ligi, când deja a propulsat o echipă în Liga a 3-a, dorința ca acest lucru să se repete și la finalul acestui sezon este, deja, perpetuată. Personal, cred că indiferent care dintre cele trei echipe va ajunge la baraj, șansa de a promova este foarte mare. La timpul potrivit vom adăuga și argumentele.

 

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Târgoviște: investiție de peste 90 de milioane de lei

*Este vorba despre unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din municipiu, finanțat din fonduri europene Miercuri, în Sala...

Citeşte şi...