Pădurile din județul Dâmbovița reprezintă 43% din suprafața fondului forestier, conform declarațiilor recente ale directorului Direcției Silvice, Petre Marin. Acesta a explicat că instituția administrează direct 53.478 de hectare de pădure, la care se adaugă 16.300 de hectare private aflate sub contracte de administrare sau prestări servicii.
„Fac precizarea că la nivel de județ există o suprafață de 118.000 de hectare, iar pădurea este de 43% din suprafața fondului forestier la nivelul județului Dâmbovița. Nu mai deținem nici măcar 50%, restul fiind retrocedate”, a subliniat Petre Marin.
Un exemplu concret privind eforturile de împădurire este amplasamentul Bucșani, unde Direcția Silvică a preluat un teren de la Petrom și l-a redat circuitului silvic. „Pe acel teren au fost sonde, terenul a fost preluat de la Petrom și a fost redat circuitului silvic în condiții propice de a fi plantat. Când avem posibilitatea, lucrăm orice suprafață pentru a o împăduri”, a explicat directorul.
În plus, Petre Marin a vorbit despre importanța respectării Codului Silvic, care impune împădurirea suprafețelor goale în maximum doi ani. „Se vehiculează ideea că nu se mai plantează, că nu mai avem grijă de pădurile noastre. Ba da. Cel puțin noi, cei din structurile de stat, facem acest lucru”, a precizat acesta.
Directorul Direcției Silvice consideră că gestionarea pădurilor de către stat este un exemplu pozitiv de administrare eficientă: „Modul de gospodărire al pădurilor de stat este printre puținele domenii unde statul administrează și gospodărește mai bine decât privatul. Noi avem grijă de pădure, grijă să respectăm prevederile amenajamentelor silvice”.