vineri, 3 octombrie, 2025

Orașul modern în context global

Editorial * Corespondență de la Bruxelles

Publicitate




Citeşte şi

Haideți să vedem un pic cum sunt orașele în alte țări și cum arată orașele din România. Nu mai vorbesc de zona rurală. Asta cred că trebuie să fie și discuția la nivel societal și cum putem împreună, sector privat, societate civilă, chiar și presă și, bineînțeles, guvernanții și clasa politică să miște țara mai rapid în direcția respectivă, fiindcă asta cred că ne dorim cu toții.

Și cei care suntem în mediul rural, urban, nu contează, cu toții am mai avea de câștigat. Că noi, dacă locuim în Cluj-Napoca, dar se dezvoltă și sate din apropiere sau nu neapărat, chiar și mai depărtate, și noi avem numai de câștigat în mediul urban.

Facem un zoom out din România, Europa, chiar și privim relația București-Washington DC. Avem un nou președinte la București, avem un nou președinte la Varșovia, avem de ceva vreme un nou președinte la Casa Albă, în Statele Unite. Cum arată relațiile transatlantice în această nouă realitate politică? În fapt, România este membră a Uniunii Europene și membră NATO. Deci, sunt cele două ancore strategice foarte importante și fundamentale pentru tot ce se întâmplă în România. Avem axul, cum se spune, euroatlantic, coloana vertebrală a politicii externe și să nu uităm a securității românești. Direcția este clară și asumată. Cred că sunt anumite oportunități pentru țara noastră și aceste schimbări oferă multe nișe interesante pentru România, dacă știe să se adapteze.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

CSM Târgoviște, calificare simplă în semifinalele Cupei României

CSM CSU Târgoviște nu a avut nicio emoție în sferturile de finală ale Cupei României, reușind o dublă victorie...

Citeşte şi...