joi, 31 iulie, 2025

Omagiu adus Imnului Național al României în Piața Tricolorului

Ieri, ceremonie solemnă desfășurată la Târgoviște

Publicitate





Citeşte şi

*Autoritățile locale au subliniat importanța simbolului național și a legăturii sale cu trecutul și viitorul României

Târgoviștea a sărbătorit ieri, 29 iulie 2025, Ziua Imnului Național al României, „Deșteaptă-te, române!”, printr-o ceremonie solemnă desfășurată în Piața Tricolorului. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților, militari și cetățeni, într-un omagiu adus acestui simbol puternic al unității și identității naționale.

Imnul, al cărui text a fost scris de Andrei Mureșanu și pus pe muzica unei vechi romanțe compuse de Anton Pann, a devenit rapid un strigăt de libertate pentru toți românii, însoțindu-i, din 1848, în toate momentele de cumpănă din istoria modernă a poporului nostru, iar ulterior fiind adoptat oficial ca Imn al României în 1990. Acesta ne reamintește de curajul și sacrificiul strămoșilor noștri, care au luptat pentru libertate și dreptate.

La manifestare, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj profund: „Fiecare vers al Imnului Național ne leagă de trecut, dar ne îndeamnă și să privim spre viitor. Prin tot ceea ce facem – în familie, în instituții sau în comunitate – scriem, zi de zi, povestea României de mâine”.

Totodată, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a ținut să lanseze următorul mesaj: „Reperele care țin trează conștiința unei națiuni față de trecutul ei sunt drapelul, stema, imnul de stat. Felul în care le respectăm arată cum ne respectăm pe noi înșine. «Deșteaptă-te, române» este ceva mai presus de cuvinte. Este emoție în stare pură, voce a credinței, libertății și demnității, tezaur național. Este amprenta peste veacuri a românismului, strigătul din interiorul unui popor să rămână unit și să fie puternic”.

De asemenea, Prefectul Marian Tănase a subliniat sentimentele nobile nutrite pentru acest simbol: „Respect și recunoștință pentru unul dintre cele mai sacre simboluri ale identității noastre naționale: Imnul Național al României – «Deșteaptă-te, române!» și un apel la demnitate, curaj și trezire națională. Ne plecăm cu respect în fața acestui simbol, și nu o să uităm niciodată semnificația lui! Vă îndemn să-l purtăm cu mândrie oriunde ne-am afla”.

Ceremonia a inclus momente militare și religioase, alocuțiuni oficiale, momente artistice și defilarea Gărzii de Onoare, marcând solemnitatea acestui moment important pentru națiunea română. Participanții au fost invitați să poarte cu demnitate imnul în suflet și să-l cânte, insuflând generațiilor viitoare dragostea de neam și țară, reafirmându-și valorile și mândria națională.

 

Publicitate





LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Lucrările în ritm accelerat la DJ 712 Târgoviște – Pucioasa

*Peste 100 de milioane de lei au fost alocate pentru modernizarea primului lot, cu asfalt nou, trotuare, poduri și...

Citeşte şi...