miercuri, 25 iunie, 2025

O excepţională „cutie de rezonanţă” a memoriei istorice

Publicitate




Citeşte şi

Păstrarea, şi nu numai atât, dar şi punerea în valoare a memoriei istorice a unui popor, ceea ce este lucrul cel mai important, este a te respecta şi ca popor şi, totodată, a arăta lumii că ai avut contribuţiile tale la evoluţiile sale complexe. Şi ca parte intrinsecă a acestei memorii istorice sunt şi obiectivele de patrimoniu imobiliar/casele memoriale care, odată cu trecerea timpului, se constituie în relevante „cutii de rezonanţă” ale conştiinţei istorice a unui popor. Aşa cum, de pildă, în fosta mare Cetate de Scaun voievodală a Ţării Româneşti, care a fost Târgoviştea, există nenumeroase astfel de „cutii de rezonanţă”, unele deja reabilitate şi puse în valoare, altele aşteaptă să fie puse, însă, din câte ştim există un program în acest sens şi la nivelul Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi cel al capitalei judeţului. Şi, sâmbătă 31 mai a.c., Consiliul Judeţean ne-a oferit, în cadrul Zilelor Judeţului Dâmboviţa, un exemplu de reabilitare şi excepţională punere în valoare a unei reprezentative „cutii de rezonanţă” a memoriei istorice nu numai locale, ci şi naţionale.

Este vorba de clădirea celebrei Şcoli de Cavalerie din Târgovişte „Ferdinand I”- nume purtat înainte de instaurarea comunismului în România -, şi care, după al Doilea Război Mondial, a găzduit câteva unităţi de artilerie antiaeriană, de altfel, dispărând arma cavaleriei, o şcoală în care s-au format ofiţeri de elită, unii devenind eroi pe câmpurile de luptă întru apărarea independenţei şi existenţei statului român.

Şi, tot aici, la 25 decembrie 1989, revoluţia anticomunistă a culminat cu execuţia cuplului Ceauşescu. Acum, după reabilitarea de excepţie a clădirii prin grija Consiliului Judeţean, clădirea a devenit muzeu al tradiţiilor militare dâmboviţene – nici că se putea un loc mai potrivit pentru aşa ceva -, secţie a Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, un muzeu organizat după criterii de o impresionantă modernitate ca tramă de expunere, şi în care vizitatorii se pot întâlni cu mari personaje istorice (voievozi, generali), holograme vivante cu proiecție în tehnică de televiziune, dar şi cu o bogată varietate de mărturii istorice documentare şi iconice, şi reconstituire (procesul Ceauşeştilor), începând din Evul Mediu şi până în istoria recentă a poporului român. Realizatorii acestei realizări, repet, de excepţie, merită sincere felicitări.

(N.B. Aşteptăm şi ziua când bustul regelui Ferdinand I Întregitorul, cel care a aşezat „piatra de temelie” a celebrei Şcoli de Cavalerie la începutul secolului XX, va fi repusă la locul ei pe soclu. Ar fi o firească reconstituire, in integrum, a istoriei acestei şcoli şi un act de recunoştinţă). Ce va fi, deci, începând de la 31 mai a.c., acest muzeu al tradiţiilor militare dâmboviţene? Da, o „cutie de rezonanţă” impresionantă a memoriei istorice româneşti. Dar şi mai mult: un loc, cu valoare de monument fundamental, unde ne vom pleca respectuos capetele în, semn de omagiu adus eternei istorii a neamului românesc.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Senatorul AUR de Dâmbovița, Ciprian Iacob, cere anchetă penală și intervenția Corpului de Control al Guvernului în cazul incendiului de la Aninoasa

*Interpelarea a fost adresată Guvernului, pe tema crizei ecologice și instituționale generate de gestionarea deșeurilor în Dâmbovița Senatorul AUR de...

Citeşte şi...