Pensionarii din județul Dâmbovița și-au exprimat nemulțumirea în urma recalculării dosarelor de pensie, iar acest subiect va fi discutat joi, 26 septembrie, în cadrul ședinței lunare a Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Dâmbovița. Recalcularea pensiilor a generat o serie de nemulțumiri în rândul pensionarilor, mulți dintre aceștia afirmând că veniturile lor sunt insuficiente pentru a face față cheltuielilor curente.
Gheorghe Popa, președintele CJPV Dâmbovița, a vorbit despre gravitatea situației, menționând că mulți pensionari se află în imposibilitatea de a-și achita facturile și de a acoperi costurile tratamentelor medicale. „Situația nu este deloc una bună. Mulți pensionari se plâng că nu au nici măcar cu ce să-și plătească facturile, nu mai vorbim despre tratamente și așa mai departe. Calitatea vieții pensionarilor trebuie să se îmbunătățească. Unde mai pui că se apropie anotimpul rece, perioadă în care vor crește facturile la utilități, iar pensionarii vor fi nevoiți să dea bani mai mulți și pe medicamente”, a declarat Gheorghe Popa.
La ședința programată joi vor participa reprezentanți ai Prefecturii Dâmbovița și ai Casei Județene de Pensii Dâmbovița, fiind așteptate propuneri de soluții pentru îmbunătățirea situației pensionarilor. Aceasta va fi o ocazie pentru a identifica măsuri care să le asigure seniorilor un trai decent în contextul majorărilor de prețuri și al veniturilor insuficiente.