marți, 3 februarie, 2026

Modernizarea infrastructurii educaționale din comuna Cornești

Proiecte de peste 20 de milioane de lei

Publicitate




Citeşte şi

Administrația locală din comuna Cornești a obținut finanțări nerambursabile în valoare totală de peste 20 de milioane de lei pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii educaționale. Contractele de finanțare pentru cele trei proiecte au fost aprobate în cadrul unor programe derulate prin Ministerul Dezvoltării, la finalul anului trecut.

Cea mai mare parte a fondurilor este destinată Școlii Gimnaziale Cornești, unde investiția depășește 14 milioane de lei. Alte două proiecte vizează grădinițele cu program normal din Bujoreanca și Ungureni, pentru care au fost alocate aproximativ 3,68 milioane de lei, respectiv 2,66 milioane de lei.

Potrivit autorităților locale, investițiile urmăresc îmbunătățirea condițiilor de studiu și adaptarea spațiilor educaționale la standardele actuale, prin lucrări de modernizare și dotare a unităților de învățământ.

Primarul Bogdan Guță a declarat că proiectele fac parte dintr-o strategie mai amplă de dezvoltare a infrastructurii educaționale. „Ne propunem să creăm condiții mai bune pentru elevi și preșcolari, astfel încât școlile și grădinițele din comună să răspundă cerințelor actuale”, a transmis edilul-șef al comunei Cornești.

Implementarea proiectelor urmează să fie realizată în perioada următoare, în funcție de procedurile administrative și de calendarul de execuție.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Noi investiții pe drumul de legătură A1–DN7

În cadrul ultimei ședințe ordinare, Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat proiectul privind aprobarea notei de fundamentare în vederea includerii...

Citeşte şi...