*Pe DN71, în Bâldana, lucrările de modernizare și consolidare a terasamentelor s-au desfășurat cu program prelungit, iar în paralel au fost demarate intervențiile pentru realizarea acceselor către proprietăți
Lucrările de infrastructură derulate în județul Dâmbovița avansează conform planificării, potrivit unei informări transmise de Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu.
Pe DN7, în zona orașului Titu – Sălcuța, lucrările de relocare a rețelelor de utilități au continuat săptămâna trecută, în vederea eliberării amplasamentului pentru modernizarea sectorului aflat în intravilan.
Pe DN71, în Bâldana, lucrările de modernizare și consolidare a terasamentelor s-au desfășurat cu program prelungit, iar în paralel au fost demarate intervențiile pentru realizarea acceselor către proprietăți.
Totodată, amenajarea intersecției de pe DN72A, la accesul către Mănești, se apropie de final, odată cu executarea marcajelor rutiere și îmbunătățirea semnalizării.
„Săptămâna trecută, lucrările de relocare a rețelelor de utilități și modernizarea drumurilor naționale din județul Dâmbovița au continuat conform programului. Se lucrează susținut pe toate șantierele, cu obiectivul de a îmbunătăți condițiile de circulație și siguranța rutieră. Mă bucur să văd că SDN Târgoviște își respectă promisiunile asumate”, a declarat Ionuț Săvoiu, Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor.
Secretarul de Stat a mai precizat că aceste intervenții fac parte dintr-o serie de proiecte de îmbunătățire a circulației, menite să crească siguranța și confortul participanților la trafic.