*Podul nou de la Lungulețu este aproape gata, iar secretarul de stat Ionuț Săvoiu anunță progrese semnificative și așteaptă finalizarea refacerii podului vechi și începerea lucrărilor în Sălcuța
Modernizarea Drumului Național 7, pe sectorul Bâldana-Titu, a atins un stadiu fizic de peste 80%, lucrările concentrându-se intens pe construcția podurilor. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, a declarat că finalizarea construcției podului nou peste râul Dâmbovița, în zona Lungulețu, va permite o circulație aproape normală pe un profil de două benzi, până la finalizarea refacerii podului vechi adiacent. Oficialul speră ca acest lucru să se întâmple până la începutul lunii august, conform promisiunilor constructorilor.
Modernizarea sectorului de aproximativ 4 kilometri din intravilanul Sălcuța va începe în maximum o lună, odată cu relocarea conductelor Distrigaz. Relocarea rețelei de canalizare cu vacuum a fost deja realizată de Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița. Relocarea rețelei electrice de distribuție se va face pe măsură ce lucrările la rețeaua de gaze vor fi efectuate, urmând apoi lucrările la drum. Ionuț Săvoiu a anunțat că va comunica public termenul final planificat și aprobat pentru lucrările din Sălcuța, imediat ce acesta va fi disponibil la CNAIR.