Cu 58 de ani în urmă, bătrânul cronicar, adică semnatarul acestei tablete, în acel decembrie al lui 1968, care-și ninsese bogat hlamida de zăpezi peste Cetatea Târgoviștei, când îmbobocise „Crizantema de Aur”, abia ieșise din al treilea deceniu al existenței sale pământești.
Și cum vremurile se mai descătușaseră din sufocantul dogmatism al comunismului stalinist, cu entuziasm și cu emoție a consemnat în singurul ziar al reînviatului județ Dâmbovița, atât impresiile sale, cât și pe ale unor personalități ale vieții muzicale românești, prezente la întâia ediție a acestei superbe manifestări culturale naționale, impresii rămase acum mărturii peste ani și decenii.
Și timpul și-a tors fuiorul dintr-un secol în alt secol, și, ediție de ediție, cronicarul a strâns în sipetul său cu amintiri – încredințându-le și paginilor de ziar – imagini, trăiri, întâmplări. Astăzi, la a 58-a ediție a celui mai longeviv festival cultural românesc, este cuprins de fiorul cu parfum discret de crizantemă al unei dulci melancolii.
Și dacă peste cronicar s-au adunat vârstele asemenea unui greu troian, petalele „Crizantemei”, dimpotrivă, s-au deschis și mai strălucitoare, mai ales de când Asociația Culturală „Cetatea Romanței” o manageriază cu succes, iar muzeul unicat „Casa Romanței” îi agonisește în sălile sale istoria – ambele fapte de cultură purtând pecețile de inițiativă și pasiune ale oamenilor de cultură Alina Mavrodin Vasiliu, Teodor Vasiliu, cât și ale tânărului jurnalist și istoric, Andrei Vasiliu – astfel că melancolia cronicarului se transformă în speranță. Speranța că festivalul va dăinui până peste împlinirea unui veac de existență.
Căci, așa este, pe noi, toți românii, ROMANȚA NE UNEȘTE. Și ne va uni. Și, învăluit în melancolia vârstei aproape nonagenară, cronicarul, la a 58-a ediție a marelui festival îi urează simplu și cu emoție: LA MULȚI ANI DE ÎNFLORIRI, „CRIZANTEMĂ DE AUR!”.