Activitate intense la Clubul Sportiv Școlar Târgoviște, cu multe competiții susținute în ultimul weekend. Dacă la sporturile de echipă s-au desfășurat multe jocuri la fotbal, baschet, handbal și volei, rezultate importante au reușit și disciplinele individuale. Spre exemplu, la judo au fost obținute 6 locuri 1 la Cupa Motiuashi (București), prin Kevin Popescu, Alexandru Voicu, Raul Cîrstea, Yanis Saru, Iarina Cîrstina și Bianca Banu. Matteo Popescu, Nicolas Voicu, Raisa Vintilă, Anais Filip și Ștefania Gavrilă au terminat competiția pe locul 2, în timp ce Ioana Petre a venit pe poziția a 3-a. Patrick Toader și Yanis Vintilă au finalizat pe locul 5. Sunt sportivi pregătiți de Dragoș Gogu și Romel Mușa.
Cassiana David a câștigat Cupa României U15 la lupte
Un rezultat important a reușit și luptătoarea Cassiana David, care a dominat categoria 50 kg în cadrul Cupei României U15 de la Tg. Mureș. Pe podium a urcat și Marian Mihai, categoria 85 kg, medaliat cu bronz. Doi luptători de top, coordonați de soții Georgiana și Marin Filip.


